Traficul este blocat luni dimineaţă pe DN2, în localitatea buzoiană Costeşti, din cauza unui accident soldat cu decesul unei persoane şi cu rănirea gravă a altor cinci.
UPDATE - Conform IPJ Buzău, accidentul s-a produs între un autoturism condus pe direcţia Buzău către Bucureşti de un şofer buzoian în vârstă de 57 de ani şi un autoturism care circula din sens opus, la volanul căruia se afla o femeie în vârstă de 32 de ani, din Brăila.
ŞTIREA INIŢIALĂ - ”Circulaţia rutieră este blocată în prezent pe ambele sensuri de mers ale DN 2, în localitatea Costeşti, judeţul Buzău, unde s-a produs un accident rutier, în care au fost implicate 2 autoturisme”, anunţă Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române.
O persoană încarcerată a decedat, iar o alta a fost rănită.
În prezent, au loc cercetări pentru stabilirea cauzei producerii evenimentului rutier.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.