Planul roşu de intervenţie a fost activat duminică noaptea, la Timişoara, după ce un incendiu a izbucnit la Spitalul de copii ”Louis Turcanu”, zeci de copii şi mamele lor fiind evacuaţi.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
UPDATE - „O comisie formată din reprezentaţi ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă “Banat” al judeţului Timiş, împreună cu echipa CFL din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Timiş, s-a deplasat la Spitalul de Copii “Louis Turcanu” din Timişoara pentru a stabili cauza probabilă a evenimentului din cursul nopţii.
Astfel, în urma cercetărilor efectuate, s-a stabilit că incidentul s-a produs în camera tehnică, situată la etajul 1 al imobilului, din cadrul compartimentului transplant medular, iar cauza probabilă a incendiului care a dus la degajări mari de fum la nivelul etajelor 1 şi 2 ale spitalului, a fost defectarea pe timpul exploatării a unui aparat electric de purificare a aerului”, au anunţat reprezentanţii ISU.
ŞTIREA INIŢIALĂ - În jurul orei 1.00, copiii internaţi la Secţia de Oncologie – Hematologie, aflată la etajul 1, şi în cea de Pediatrie au fost treziţi din somn de fumul înecăcios care a inundat coridoarele şi o parte din saloane. Mamele copiilor şi personalul medical au dat alarma la numărul de urgenţă, relatează Opinia Timişoarei.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.