Un copil de şapte ani a fost accidentat, joi, de o autoutilitară, în localitatea Iacobeni, judeţul Sibiu, fiind prins sub aceasta. El a fost scos de echipajul de descarcerare, fiind inconştient, şi i s-au făcut manevre de resuscitare. Acestea nu au dat rezultat, fiind declarat decesul copilului. Poliţiştii au stabilit că băiatul s-ar fi agăţat de bena camionetei şi s-a dezechilibrat când şoferul a dat cu spatele.
UPDATE - ”La faţa locului a ajuns elicopterul SMURD de la Tg. Mureş, însă în ciuda eforturilor făcute de echipajele medicale, băiatul în vârstă de 7 ani nu a răspuns manevrelor de resuscitare, astfel medicii de la faţa locului au declarat decesul acestuia”, a transmis ISU Sibiu.
În consecinţă, la nivelul Poliţiei Oraşului Agnita s-a deschis un dosar de cercetare penală care vizează săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă, urmând a se stabili toate circumstanţele exacte în care s-a produs acest eveniment, a arătat, la rândul său, IPJ Sibiu.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
UPDATE - ”În localitatea Iacobeni, pe o stradă secundară, un băieţel în vârstă de 7 ani s-a agăţat de bena unei autoutilitare după ce şoferul a descărcat, iar când acesta a manevrat auto cu spatele, copilul s-a dezechilibrat şi a căzut, fiind prins sub una dintre roţi”, a precizat IPJ Sibiu.
ŞTIREA INIŢIALĂ - Potrivit ISU Sibiu, pompierii au fost solicitaţi să intervină de urgenţă în localitatea Iacobeni, la un accident rutier unde un copil în vârstă de 7 ani a fost lovit de o autoutilitară. Acolo s-au deplasat de urgenţă două echipaje SMURD, dintre care unul cu medic, o autospecială de stingere cu modul de descarcerare, o autospecială de primă intervenţie şi comandă şi un echipaj SAJ.
”Copilul a rămas blocat sub maşină, inconştient. S-au efectuat manevre de descarcerare, iar echipajele medicale au început de urgenţă manevrele de resuscitare, copilul fiind în stop cardio-respirator. La faţa locului a fost solicitat elicopterul SMURD Tg. Mureş”, a transmis sursa citată.
Intervenţia este în desfăşurare.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.