Şapte autotrenuri sunt blocate în coloană, miercuri seară, pe Valea Oltului, în judeţul Vâlcea, pe sensul de mers către Sibiu, TIR-urile neputând înainta într-o zonă unde drumul este în rampă din cauză că şoseaua este acoperită de zăpadă sub care s-a format polei. De asemenea, Drumul Naţional 67 C Novaci - Rânca a fost închis din cauza viscolului puternic, în timp ce pe DN 6, în apropiere de Orşova, se circulă cu dificultate după ce un TIR a derapat. În Caraş-Severin, autorităţile au decis închiderea a trei drumuri judeţene.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Potrivit datelor furnizate de Poliţia Judeţeană Vâlcea, autotrenurile circulau pe sensul de mers Vâlcea – Sibiu şi au rămas blocate în coloană la kilometrul 218 al DN 7, într-o zonă de drum în rampă, unde pe carosabil s-a format un strat de zăpadă de cinci centimetri sub care este polei.

La ora transmiterii acestei ştiri, şoferii autocamioanelor aşteaptă ca drumarii să acţioneze pentru combaterea poleiului de pe carosabil, astfel încât să-şi poată continua drumul. 

 De miercuri, de la ora 14.00, şi până joi, la ora 22.00, 18 judeţe sunt sub cod portocaliu de vreme rea.

Drumul spre Rânca, închis din cauza viscolului puternic

Drumul Naţional 67 C Novaci - Rânca a fost închis, miercuri seară, din cauza viscolului puternic, anunţă Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutier (CNAIR). Şi DN 7 este închis la ora transmiterii acestei ştiri, la kilometrul 218, din cauza poleiului.

Potrivit datelor furnizate de CNAIR,  DN 67 C Novani – Rânca, în judeţul Gorj, a fost închis începând cu ora 20:45 pe tronsonul cuprins între kilometrul 34+500 de metri şi kilometrul 59+800 de metri. Decizia de închidere a drumului a fost luată din cauza viscolului puternic.

Trei drumuri judeţele închise în Caraş- Severin din cauza vremii. Pe DN6, în apropiere de Orşova, traficul este restricţionat după ce un TIR a derapat

Trei drumuri judeţene din Caraş-Severin au fost închise miercuri seară, din cauza viscolului, în timp ce pe DN 6, în apropiere de Orşova, se circulă cu dificultate după ce un TIR a derapat.

Potrivit reprezentanţilor ISU Caraş- Severin, drumurile care au fost închise după ora 21.00 sunt:  DJ 582 E Prislop-Semenic, DJ 608 A Telescaun-Muntele Mic şi DJ 582 Brebu Nou-Slatina Timiş.

”Nu sunt maşini blocate pe aceste sectoare de drum. S-a luat măsura închiderii lor, preventiv, pentru a nu pune în pericol siguranţa oamenilor”, a declarat Elena Târlă, purtătorul de cuvânt al ISU Caraş- Severin.

De asemenea, pe DN6, în zona localităţii Topleţ, lângă Orşova, la limita judeţelor Caraş-Severin şi Mehedinţi, un TIR a derapat, blocând un sens de mers.

”Avem o problemă către Topleţ, unde un TIR a derapat şi a blocat un sens de mers. A ajuns cu remorca în şanţ. Se circulă dirijat, sunt şase echipaje acolo. Se stă în trafic, dar se circulă”, a declarat Dinu Nicorici, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Caraş- Severin.

De miercuri, de la ora 14.00, şi până joi, la ora 22.00, 18 judeţe sunt sub cod portocaliu de vreme rea.

 

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.