Protestul faţă de proiectul Legii graţierii care urmează să intre luni în plenul Senatului pentru dezbatere şi vot final s-a încheiat după aproape cinci ore. Manifestanţii s-au strâns în Piaţa Victoriei din Capitală, unde a fost prezent şi cântăreţul Tudor Chirilă, apoi, în jurul orei 19.30, au plecat în marş spre Palatul Parlamentului, pe traseu protestatarii având mai multe dispute cu jandarmii pentru că forţele de ordine le-au interzis să treacă pe carosabil.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

UPDATE 22:46 Protestul faţă de proiectul Legii graţierii s-a încheiat. Câteva sute de oameni au cântat imnul în faţa Parlamentului

Câteva sute de persoane au cântat imnul în faţa Casei Poporului cu blitz-urile telefoanelor mobile aprinse, au strigat „Hoţii”, „Şerban, venim să te ciufulim” şi „Nu scăpaţi” şi au fluturat steagurile României, Statelor Unite ale Americii, dar şi al Braziliei.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

UPDATE 21:43 Manifestanţii au ajuns la Palatul Parlamentului, unde urmează să lipească pe ziduri fotografii cu ei

Manifestanţii care au protestat duminică în ploaie, în Piaţa Victoriei din Capitală, au ajuns la Palatul Parlamentului, urmând, conform unei postări de pe pagina de Facebook a comunităţii Corupţia ucide, să lipească pe zidul Casei Poporului fotografii cu ei înşişi. Protestatarii au mers aproape tot traseul pe trotuar, însă au avut mai multe dispute cu jandarmii, pentru că aceştia le-au interzis să treacă pe carosabil.

Foto: Inquam Photos / Liviu Albei
Foto: Inquam Photos / Liviu Albei

Protestatarii poartă insigne „rezist” şi au pancarte pe care au scris „Vă jucaţi cu focul!”, „Vrem justiţie, nu corupţie”, „Nu aţi fost votaţi ca să graţiaţi”, „Fără penali în funcţii publice”, „Vrem dizolvarea Parlamentului. PSD, ALDE, PMP - desfiinţate” şi „Demisia”.

Aceştia suflă în vuvuzele şi fluiere şi strigă „Insistăm, rezistăm!”, „Şobolanii”, „Nu vrem să fim o naţie de hoţi”, „România cere fără graţiere”, „Ce vrem noi vrem şi pentru voi”, „Parlament penal, marş la tribunal”, „Pui de hoţi şi de mafioţi” şi „Uniţi salvăm toată România”.

Foto: Inquam Photos / Liviu Albei
Foto: Inquam Photos / Liviu Albei

Pe traseu, manifestanţii au avut mai multe dispute cu jandarmii, încercând să treacă pe carosabil şi cerând blocarea unei benzi, însă forţele de ordine le-au interzis acest lucru până în zona Pieţei Unirii, când a fost blocată prima bandă pe sensul de mers Piaţa Unirii - Izvor.

UPDATE 19:58 - Câteva sute de persoane au plecat în marş spre Parlament: „România cere fără graţiere”

Câteva sute de persoane oameni au plecat în marş spre Palatul Parlamentului, în semn de protest faţă de proiectul Legii graţierii. Aceştia urmează să lipească pe gardul Casei Poporului fotografii cu ei înşişi, conform unei postări de pe pagina de Facebook a comunităţii Corupţia ucide. Manifestanţii poartă insigne „rezist” şi au pancarte pe care au scris „Vă jucaţi cu focul!”, „Vrem justiţie, nu corupţie” şi „Nu aţi fost votaţi ca să graţiaţi”.

Circulaţia rutieră nu este afectată, manifestanţii mergând pe trotuar.

Protestatarii au umbrele şi bannere pe care au scris „rezist”, steaguri şi pancarte: „Vă jucaţi cu focul”, „Fără penali în funcţii publice” şi „Demisia”.

Aceştia suflă în vuvuzele şi fluiere şi strică „Hoţii”, „Nu vrem să fim o naţie de hoţi”.

Câteva zeci de persoane s-au adunat în Piaţa Victoriei, în ploaie, la protestul faţă de proiectul Legii graţierii

Câteva zeci de persoane s-au adunat, duminică, în Piaţa Victoriei din Capitală, în ploaie, la protestul faţă de proiectul Legii graţierii care urmează să intre luni în plenul Senatului pentru dezbatere şi vot final. După ora 19.00, protestatarii intenţionează să plece în marş spre Palatul Parlamentului pentru a lipi pe zidul acestuia fotografii cu ei.

Protestatarii suflă în vuvuzele şi cer demisia Guvernului, strigând „Nu scăpaţi”, „Nu vă fie frică, ţara se ridică”, „DNA să vină să vă ia”.

Circulaţia rutieră nu este blocată.

La protest se află şi cântăreţul Tudor Chirilă, care a postat un video pe pagina sa de Facebook.

"Nu suntem mulţi, dar ştiţi ceva? Mâine, când lucrurile poate nu vor lua turnura pe care o aşteaptă miile de oameni care au fost aici în februarie, eu măcar o să fiu împăcat că am venit şi mi-am exprimat poziţia vizavi de graţierea penalilor şi corupţilor”, spune acesta.

Protestatarii anunţaseră că după ora 19.00 vor să plece în marş spre Palatul Parlamentului pentru a lipi pe zidul acestuia fotografii cu ei. "Unii dintre ei (parlamentari, n.r.) au impresia că, dacă nu suntem în faţa lor fizic, înseamnă că nu suntem atenţi. A venit vremea să le arătăm că nu e aşa. (...) Zidul #VăVedem va fi primul lucru pe care parlamentarii îl vor vedea luni, atunci când vor sosi la şedinţa de plen. Şi vor şti că mii de oameni sunt, încă, acolo”, spun organizatorii.

Protestul a fost convocat pe Facebook: "Miercuri, Comisia juridică a Senatului a adoptat, cu 5 voturi pentru (PSD şi ALDE) şi 3 împotrivă (PNL, USR şi UDMR), amendamentele propuse de senatorii Traian Băsescu, Şerban Nicolae şi Liviu Brăiloiu la proiectul de Lege privind graţierea, prin care cei condamnaţi la închisoare cu executare pentru dare sau luare de mită, trafic de influenţă sau cumpărare de influenţă urmează să fie graţiaţi sub rezerva achitării prejudiciului. Joi, Comisia juridică a revenit asupra votului şi a respins amendamentele. Urmează, însă, votul în plen, unde amendamentele pot fi, iarăşi, aprobate. Acest lucru ar însemna resuscitarea OUG 13! De aceea, duminică, trebuie să le transmitem parlamentarilor, cât se poate de clar: #VăVedem!”.

Proiectul legii graţierii urmează să intre luni în plenul Senatului pentru dezbatere şi vot final, după ce, tot luni, senatorii jurişti vor adopta raportul de admitere al actului normativ.

Comisia a finalizat joi dezbaterile pe proiectul de lege a graţierii, după trei şedinţe în care au adus o serie de modificări actului normativ transmis pe 31 ianuarie de Guvern. Printre acestea se numără graţierea pedepselor de până în trei ani, scăderea a trei ani din pedeapsa de până în zece ani, înjumătăţirea pedepselor femeilor însărcinate şi graţierea integrală a pedepselor persoanelor care au împlinit 70 de ani.

Amendamentele formulate de fostul preşedinte al României Traian Băsescu au fost respinse de Comisia juridică a Senatului. Printre acestea se numără graţierea pedepselor de până în 6 ani de închisoare, graţierea femeilor condamnate pentru corupţie şi majorarea la trei ani a termenului în care cei graţiaţi trebuie să achite prejudiciul cauzat prin comiterea infracţiunii pentru care au fost condamnaţi.

După ce miercuri senatorii jurişti adoptaseră amendamentele social-democraţilor Şerban Nicolae şi Liviu Brăiloiu, identice cu propunerea lui Traian Băsescu, de graţiere a condamnaţilor pentru fapte de corupţie, joi aceştia au dat un nou vot prin care au respins respectivele propuneri. Astfel, faptele de corupţie, precum darea sau luarea de mită, traficul şi cumpărarea de influenţă, au fost excluse de la a fi graţiate.

Tot joi, senatorii jurişti au respins un alt amendament al lui Traian Băsescu prin care acesta propunea graţierea celor condamnaţi la închisoare cu executare pentru abuz în serviciu şi au votat împotriva propunerii ca persoanele condamnate pentru conflict de interese să fie, de asemenea, graţiate.

Aproximativ 1.000 de persoane au protestat miercuri seara în faţa Guvernului faţă de amendamentele privind graţierea persoanelor pentru fapte de corupţie aprobate iniţial în Comisia juridică a Senatului, iar joi, după al doilea vot în care acestea au fost respinse, câteva zeci de şoferi, biciclişti, dar şi motociclişti au participat la protestul pe roţi de la Palatul Parlamentului, unde timp de aproximativ o oră au înconjurat de mai multe ori clădirea Parlamentului.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.