O porţiune din tavanul unui supermarket din Bucureşti s-a prăbuşit, joi, peste o femeie de 70 de ani. Victima a fost transportată la spital cu răni minore, iar alte zece persoane au ieşit din incintă. Magazinul a fost închis.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
UPDATE: ”Ne exprimăm regretul pentru incidentul ce a avut loc astăzi, 28 martie, în incinta spaţiului în care îşi desfăşoară activitatea magazinul nostru Supeco, situat pe Strada Liviu Rebreanu din Sectorul 3 al Capitalei. În timpul programului de lucru, în zona de intrare în magazin, deasupra raionului de legume şi fructe, a fost desprinsă o bucată de tavan din rigips.  

La nivel intern, am luat prompt toate măsurile pentru atenuarea acestui incident, alertând de urgenţă autorităţile abilitate. Din nefericire, o clientă care se afla la cumpărături în zona respectivă a fost surprinsă de căderea porţiunii respective  ”, a transmis, joi, Supeco, într-un comunicat de presă.

Evenimente

5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii

Potrivit documentului, care citează reprezentanţi ai ISU, femeia a suferit leziuni minore, fiind transportată la Spitalul Clinic de Urgenţă ”Sf. Pantelimon“, unde a primit îngrijiri medicale şi se află în stare stabilă.

”Colegii noştri sunt în legătură directă cu clienta, oferindu-i toată susţinerea necesară unei recuperări complete şi rapide. Mulţumim echipelor de intervenţie şi organelor care s-au prezentat la faţa locului şi au întreprins rapid demersurile care se impun în astfel de situaţii.  

În continuare, întrucât siguranţa clienţilor şi angajaţilor noştri reprezintă o prioritate şi o preocupare permanentă pentru noi, la nivel intern am iniţiat o cercetare pentru a stabili care au fost împrejurările producerii acestui incident. De asemenea, întrucât spaţiul în incinta căruia îşi desfăşoară activitatea magazinul este închiriat, echipa noastră a informat proprietarul cu privire la cele petrecute”, se mai arată în comunicatul de presă.

ŞTIRE INIŢIALĂ: Potrivit ISU Bucureşti-Ilfov, incidentul s-a produs la un supermarket de pe strada Liviu Rebreanu. Acolo s-a desprins o bucată de tavan, de aproximativ doi metri pătraţi, care a căzut peste o persoană.

 
”Victima (femeie 70 ani) a fost preluată de un echipaj medical, în stare de conştienţă, ulterior fiind transportată la Spitalul Pantelimon, cu traumatisme minore. Celelalte 10 persoane au iesit din interior fără probleme, iar magazinul a fost închis”, a rtransmis sursa citată.
 
La intervenţie au participate două autospeciale de stingere şi un echipaj medical în sprijin.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.