Patru persoane au fost transportate la spital, luni dimineaţă, după ce un tren care circula pe ruta Arad- Bucureşti Nord s-a oprit brusc, pentru a evita ciocnirea cu un tren de marfă care deraiase în faţa sa, între Roşiorii de Vede si Măldăeni, fiind activat planul roşu de intervenţie. Marfarul transporta autoturisme Ford, care erau asigurate.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
UPDATE - "Confirmăm că un tren încărcat cu vehicule Ford a fost implicat într-un incident în această dimineaţă în gara Rosiorii de Vede. În acest moment aşteptăm mai multe informaţii. În conformitate cu politicile noastre, toate vehiculele aflate în tranzit fac obiectul asigurărilor. În prezent, autorităţile derulează investigaţiile necesare, pe care le sprijinim împreună cu furnizorul nostru de transport", a transmis Ford România, într-o declaraţie oficială. 
Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum
 
UPDATE -  Potrivit ISU Teleorman, în total, 12 persoane au primit îngrijiri medicale, patru fiind transportate la spital.

”Dintre cele 4 victime, un bărbat de circa 46 de ani şi o femeie de aproximativ 30 de ani au fost transportate la UPU Alexandria, cu traumatisme la nivelul membrelor şi capului, conştiente şi cooperante, iar alte două persoane, un bărbat de circa 59 de ani şi o femeie de aproximativ 61 de ani au fost transportate la Spitalul Municipal din Roşiorii de Vede, cu traumatisme la nivelul membrelor”, a transmis ISU Teleorman.


UPDATE - ”În cursul acestei dimineţi, din cauza deraierii la intrare în staţia Roşiori Nord a unui vagon din compunerea unui tren de marfă, ciculaţia trenurilor se desfăşoară cu dificultate. Din primele informaţii, trei pasageri din trenul IR 1822, Arad – Bucureşti Nord, aflat în spatele trenului de marfă deraiat, în momentul frânării de urgenţă a trenului s-au lovit, aceştia fiind  preluaţi de echipajele medicale pentru acordarea de îngrijiri”, a anunţat CFR Călători.
 
Ceilalţi pasageri din tren au fost preluaţi de trenul IR 79, Budapesta – Bucureşti Nord.
 
”Până la restabilierea circulaţiei în condiţii normale, sunt posibile şi alte întârzieri în circulaţia trenurilor de călători. Programul de circulaţie în zona afectată se va desfăşura în continuare în funcţie de măsurile operative stabilite şi dispuse de managerul infrastructurii feroviare – CFR SA, CFR Călători aplicând întocmai instrucţiunile acestuia”, precizează CFR Călători.
 
UPDATE - ”În această dimineaţă, în jurul orei 04.00, la intrare în staţia Roşiori Nord, 2 vagoane din compunerea unui tren privat de marfă au deraiat şi unul s-a răsturnat. Trenul era încărcat cu autoturisme si avea ca staţie de destinaţie Portul Constanţa. În prezent, traficul de călători se desfăşoară pe celelalte linii din staţie, măsură care va fi menţinută până la repunerea pe şină a vagoanelor de marfa deraiate”, informează Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA fără a preciza circumstanţele în care trenul de călători a ajuns să oprească brusc.
 
Personalul feroviar de specialitate al SRCF Craiova va asigura tot suportul tehnic necesar operatorului de marfă, astfel încât operaţiunile de repunere pe şină a vagoanelor deraiate să se desfăşoare în condiţii de siguranţă şi să fie finalizate în cel mai scurt timp.
 
Pentru stabilirea cauzelor care au dus la producerea deraierii, AGIFER, printr o comisie de specialişti, va ancheta acest incident.
 
”CFR SA adresează scuzele necesare călătorilor şi îi asigură că personalul feroviar depune toate eforturile pentru restabilirea circulaţiei în cel mai scurt timp şi în condiţii normale, pe raza staţiei Roşiori Nord”. anunţă compania.
 
ŞTIREA INIŢIALĂ - ”În jurul orei 04:00, un apel la 112 anunţa un accident feroviar, un tren de călători care a deraiat în judeţul Teleorman, între Roşiorii de Vede si Măldăeni.  Astfel, pentru gestionarea eficientă a evenimentului, a fost activat Planul Roşu de Intervenţie, care presupune suplimentarea echipajelor operative, inclusiv a celor medicale la faţa locului. Odată ajunse, forţele de intervenţie au constatat că accidentul feroviar nu se confirma. Trenul circula pe ruta Arad- Bucureşti Nord şi s-a oprit brusc”, anunţă IGSU.
 
Mai multe persoane au fost evaluate la faţa locului de echipajele medicale, 3 victime fiind transportate la spital.
Călătorii sunt transportaţi cu 2 microbuze ISU către gara din Roşiorii de Vede.
 
Forţe angrenate: ISU Teleorman -: 7 ambulanţe SMURD, 1 Autospecială pentru Transport Victime Multiple, 3 autospeciale de descarcerare, 2 microbuze, 8 ambulanţe SAJ; ISU Olt - 1 Autospecială pentru Transport Victime Multiple, 1 autospecială de descarcerare grea, 5 ambulanţe SMURD; ISU Dolj: 1 Autospecială pentru Transport Victime Multiple,  1 autospecială de descarcerare grea, 3 ambulanţe SMURD.
Au mai fost prealertate ISU Argesş, respectiv ISU Bucureşti - Ilfov.
 
La ora transmiterii ştirii, Planul Roşu de Intervenţie a fost dezactivat.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.