O maşină a fost găsită în flăcări, sâmbătă dimineaţă, în parcarea unui supermarket din municipiul Arad, în aceasta aflându-se un bărbat mort. Incendiul a fost provocat de o explozie, fiind surprins de camerele de luat vederi din zonă momentul deflagraţiei. Bărbatul găsit decedat în maşina care a explodat şi care apoi a fost cuprinsă de flăcări este Ioan Crişan, acesta fiind un prosper om de afaceri care deţinea una din puţinele ferme de somn african din Europa de Est. El a fost socrul deputatului liberal Sergiu Bîlcea. Conducerea Poliţiei Române a trimis specialişti la Arad pentru a sprijini ancheta, echipa fiind coordonată de adjunctul directorului Direcţiei de Investigaţii Criminale, comisar-şef de poliţie Cristian Gheorghe. Serviciul Român de Informaţii (SRI) anunţă că participă la anchetă şi că au fost prelevate probe care vor fi analizate pentru a se vedea ce substanţe au fost folosite şi au facilitat aprinderea. "Primele cercetări demarate de SRI exclud ipoteza unui atentat terorist", arată sursa citată. Poliţiştii au întocmit un cerc de suspecţi şi vor demara audierile. Surse din anchetă au precizat că la faţa locului ar fi fost găsite urme de explozibil. Parchetul General a preluat ancheta şi face cercetări pentru omor.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
UPDATE - "Conducerea Inspectoratului General al Poliţiei Române a dispus deplasarea, de urgenţă, la faţa locului, a unor specialişti din cadrul Institutului Naţional de Criminalistică, Direcţiei de Investigaţii Criminale, Direcţiei de Combatere a Criminalităţii Organizate şi Direcţiei Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase, pentru a sprijini ancheta", au anunţat reprezentanţii Poliţiei Române.
Evenimente

5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
 
Echipa de specialişti este coordonată de adjunctul directorului Direcţiei de Investigaţii Criminale, comisar-şef de poliţie Cristian Gheorghe.
 
 
ŞTIREA INIŢIALĂ - "În această dimineaţă în jurul orei 7, am fost sesizaţi prin apel 112, despre faptul că în parcarea unui supermarket din municipiul Arad s-a produs o explozie la un autoturism", au transmis, sâmbătă, reprezentanţii Poliţiei Judeţene Arad.
 
Acolo au ajuns poliţişti şi un echipaj de pompieril, care au constatat că este vorba de despre un autoturism incendiat, iar în interior se afla un bărbat decedat.
 
Potrivit Poliţiei Arad, bărbatul avea 66 de ani şi era din municipiul Arad.
 
În acest caz se fac cercetări pentru a se stabili împrejurărilor în care a avut loc evenimentul.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.