Vicepreşedintele Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), Daniel Horodniceanu, fost procuror-şef al DIICOT, a fost oprit în trafic de poliţiştii ieşeni, moment în care i-a întrebat pe oamenii legii dacă ştiu cine este şi a ameninţat totodată că va lua legătura cu şeful Poliţiei judeţului Iaşi. Conducerea Inspectoratului de Poliţie Judeţean Iaşi a precizat că procurorul Daniel Horodniceanu a fost oprit vineri noapte în trafic pe raza localităţii ieşene Schitu Duca şi că acesta nu ar fi semnalizat efectuarea manevrei de depăşire.
UPDATE - „În noaptea de 5 spre 6 mai, un echipaj de poliţie din cadrul Secţiei nr. 1 Poliţie Iaşi aflat în îndeplinirea atribuţiilor de serviciu a efectuat semnal regulamentar de oprire conducătorului unui auto, ce se deplasa în comuna Schitu Duca, din judeţul Iaşi, care nu ar fi semnalizat efectuarea manevrei de depăşire. Poliţiştii i-au adus la cunoştinţă şoferului abaterea rutieră comisă şi i-au pus în vedere să respecte normele rutiere în vigoare privind circulaţia pe drumurile publice, acesta fiind sancţionat cu avertisment, conform OUG nr. 195/2002”, au precizat duminică reprezentanţii IPJ Iaşi.
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
20 noiembrie - Eveniment News.ro - Orașul meu - Acasă și la birou
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...