Mai multe vagoane ale unui tren de marfă încărcat cu produse petroliere au căzut de pe un viaduct care s-a rupt pe o porţiune, în localitatea Cârcea din judeţul Dolj. La această oră traficul feroviar este blocat în zonă, iar reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Dolj precizează că nu s-au înregistrat victime şi că în zonă nu există pericol de explozie. Prefectul de Dolj Narcis Purcărescu susţine că podul era în reparaţii şi că pe acel fir feroviar nu ar fi trebuit să circule niciun tren. CFR SA susţine că incidentul s-a produs după ce locomotiva trenului, care aparţine operatorului privat GFR, a deraiat, iar şase vagoane s-au răsturnat de pe pod dintr-o eroare a mecanicului.
UPDATE - CFR, despre incidentul din Dolj, unde un tren de marfă a căzut de pe un viaduct, o porţiune a podului prăbuşindu-se: "Mecanicul de locomotivă a depăşit semnalul de circulaţie aflat pe culoarea roşie"
CFR susţine că incidentul din judeţul Dolj, unde mai multe vagoane ale unui tren de marfă încărcat cu produse petroliere au căzut de pe un viaduct, s-a produs dintr-o eroare a mecanicului companiei private căreia îi aparţine garnitura, "prin depăşirea semnalului de circulaţie aflat pe culoarea roşie". Potrivit reprezentaţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Dolj, podul este rupt pe o porţiune, iar cinci vagoane sunt căzute în râpa de sub pod, la 20 de metri adâncime, alte trei vagoan efiind în pericol să cadă.
"Compania Naţională de Căi Ferate “CFR” SA informează că, urmare a evenimentului produs de operatorul de marfă - Grup Feroviar Român (GFR), prin depăşirea de către mecanicul de locomotivă a semnalului de circulaţie aflat pe culoarea roşie, viaductul Cârcea este afectat pe firul I de circulaţie, pe care s-a produs deraierea. Menţionăm că firul II de circulaţie, respectiv structura viaducutului pe firul II nu este afectată", a informat CFR S.A.
Potrivit companiei, s-a decis ca circulaţia trenurilor să fie deviată pe ruta ocolitoare Caracal - Piatra Olt - Craiova, până la stabilirea variantelor definitive de reluare a circulaţiei pe Magistrala CF 900 pe distanţa Craiova - Caracal.
Conform reprezentaţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Dolj, podul este rupt pe o porţiune, iar cinci vagoane sunt căzute în râpa de sub pod, la 20 de metri adâncime, alte trei vagoane fiind în pericol să cadă.
Vagoanele sunt încărcate cu biodiesel şi nu există pericol de incendiu sau de explozie, mai spun reprezentanţii ISU.
De asemenea, se înregistrează scurgeri din vagoane şi au apărut mici urme de poluare pe pârâul Fântâniţa care trece pe sub podul respectiv. Din acest motiv, în zonă, pe o distanţă de doi kilometri, se acţionează cu substanţe antipoluante.
"În localitatea Cârcea, judeţul Dolj, s-a rupt un pod de cale ferată şi s-au răsturnat câteva vagoane cu biodisel. S-a intervenit cu un buldozer pentru izolare. A.N. „Apele Române” prin Administraţia Bazinală de Apă Jiu a mobilizat echipele de intervenţie pentru a interveni cu material absorbant", a anunţat Administraţia Apele Române.
UPDATE - Prefect: Viaductul pe care trecea trenul s-a rupt; traficul feroviar trebuia să fie închis pe acel fir pentru că podul era în reparaţii
Accidentul a avut loc după ce o porţiune a viaductului s-a rupt chiar în momentul în care trenul trecea. Trenul era încărcat cu biodiesel, iar şapte vagoane au căzut într-o râpă, alte două fiind în pericol să se prăbuşească.
Prefectul de Dolj Narcis Purcărescu susţine că podul era în reparaţii şi că pe acel fir feroviar nu ar fi trebuit să circule niciun tren.
"CFR infrastructură şi Staţia CFR Cârcea ştiau că se fac reparţtii la acest pod şi erau obligaţi să dirijeze trenul pe firul 1 de circulaţie", a declarat prefectul de Dolj la Digi 24.
CFR: Un tren de marfă încărcat cu produse petroliere a deraiat în Dolj; ISU: nu s-au înregistrat victime
Conform Infotrafic, circulaţia feroviară este blocată pe Magistrala 900 Caracal-Craiova, din cauza uni tren de marfă care a deraiat.
Reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Dolj au precizat că trenul de marfă deraiat în zona viaductului din localitatea Cârcea şi nu s-au înregistrat victime şi că nu există pericol de explozie. La faţa locului intervin mai multe echipaje de pompieri.
Compania Naţională de Căi Ferate “CFR” SA precizează că circulaţia feroviară este închisă începând cu ora 08:20 între staţiile CF Malu Mare şi Banu Mărăcine din cauza deraierii a şase vagoane ale unui tren de marfă aparţinând operatorului privat GFR (Grup Feroviar Român).
Trenul, care avea în compunere 23 de vagoane şi circula pe distanţa Slobozia - Veche Curtici, transporta produse petroliere, iar locomotiva trenului a deraiat şi şase vagoane s-au răsturnat de pe viaductul Cârcea.
CFR precizează că la faţa locului se deplasează reprezentanţii autorităţilor care vor ancheta cauzele producerii acestui incident, precum şi echipele de specialişti care vor interveni pentru eliberarea gabaritului.
De asemenea, CFR precizează că în prezent un tren de călători a fost oprit în parcurs (IR 1797 – în staţia CF Jianca)) şi aşteaptă redeschiderea circulaţiei.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.