Două maşini s-au ciocnit, vineri seară, în judeţul Dâmboviţa, iar una dintre ele a acroşat trei pietoni. În total şapte persoane au fost rănite. În urma verificărilor, poliţiştii au stabilit că una dintre maşini era de şcoală, conducătorul având 17 ani.
UPDATE: ”La data de 7 ianuarie a.c., politistii au fost sesizati cu privire la faptul ca, pe DJ 701, în localitatea Bolovani, comuna Cornăţelu, s-a produs o coliziune între două autoturisme, unul dintre autovehicule fiind utilizat pentru şcoala de şoferi. Şoferii autoturismelor sunt în vârsta de 17 ani şi 29 de ani, iar instructorul auto este în vârstă de 47 de ani”, a tranmis, vineri seară, IPJ Dâmboviţa.
ŞTIRE INIŢIALĂ: ”Se intervine în cazul unui accident rutier în satul Bolovani, comuna Cornăţelu. Ajunse la locul accidentului, echipajele de intervenţie au identificat 7 persoane rănite”, a transmis, vineri seară, ISU Dâmboviţa.
Sursa citată a precizat că patru dintre victime sunt din autoturisme, iar 3 erau pietoni care au fost acroşaţi de unul dintre autoturisme.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Echipajele SAJ Dâmboviţa şi SMURD acordă primul ajutor medical victimelor.
”Toate persoanele au fost preluate de către SAJ şi SMURD şi transportate la UPU Târgovişte. Pompierii au asigurat si măsurile de prevenire a incendiilor prin deconectarea bornelor autoturismelor implicate”, au mai transmis pompierii.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.