Patru persoane au fost rănite duminică seară, după ce au fost lovite de o maşină pe o trecere de pietoni din municipiul Constanţa, victimele fiind preluate de ambulanţe şi duse la spital. Unul dintre răniţi, un bărbat de aproximativ 30 de ani, a murit la spital. Accidentul a fost provocat de un şofer în vârstă de 20 de ani, care era începător.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Potrivit reprezentanţilor Serviciului Judeţean de Ambulanţă, în urma evenimentului rutier o persoană a fost transportată în comă la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa, fiind vorba de un bărbat de aproximativ 30 de ani. El a intrat în stop cardiorespirator în momentul în care a ajuns la unitatea medicală, a fost resuscitat, dar în cele din urmă a fost declarat decesul. Celelalte trei persoane rănite au suferit traumatisme sau fracturi.

Conform Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa, accidentul a fost provocat de un şofer în vârstă de 20 de ani, începător. Oamenii legii au stabilit că el nu consumase băuturi alcoolice.

Duminică seara, a avut loc un accident rutier pe bulevardul Alexandru Lăpuşneanu din municipiul Constanţa, în zona hotelului Zodiac. Un autoturism a lovit patru persoane care traversau bulevardul pe marcajul pietonal. La faţa locului s-au deplasat mai multe ambulanţe, iar cadrele medicale au preluat persoanele rănite şi le-au transportat la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa pentru îngrijiri medicale.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.