Autorităţile din Buzău au declanşat Planul Roşu de Intervenţie, după un accident rutier în care este implicat un autocar cu 32 de muncitori de la o fabrică de confecţii din Focşani. Două dintre victime au fost preluate de o ambulanţă din Suceava care era în tranzit. Un număr de 23 de răniţi au fost transportaţi la spitale, alte şapte persoane primind îngrijiri la locul accidentului şi refuzând transportul la spital.
UPDATE: Potrivit IGSU, 30 de persoane au fost implicate în eveniment, dintre care 23 au fost transportate la spital (19 femei şi 4 bărbaţi), iar 7 au fost asistate la locul accidentului şi au refuzat transportul la spital.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
UPDATE: ISU Buzău anunţă că, începând cu ora 18:24, s-a dezactivat Planul Roşu de Intervenţie.
UPDATE: Ultimul bilanţ transmis de autorităţi arată că 20 de persoane necesită îngrijiri medicale. Acestea se adaugă celor două victime deja preluate de către ambulanţa de la Suceava.
”Toţi sunt conştienti, inclusiv şoferul”, au transmis oficialii Prefecturii Buzău.
”Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că traficul se desfăşoară prin dirijare pe DN 2, la ieşirea din localitatea Râmnicu Sărat, judeţul Buzău, către municipiul Focşani, pentru a permite desfăşurarea intervenţiei medicale, după ce un autovehicul s-a răsturnat în afara părţii carosabile. Mai multe persoane au suferit leziuni, fiind asistate medical la faţa locului. Se estimează reluarea circulaţiei în condiţii normale în 45 de minute”, a transmis Centrul Infotrafic.
UPDATE: Potrivit Prefecturii Buzău, în vehicul sunt muncitori de la o fabrică de confecţii din Focşani. Ei sunt buzoieni şi sunt majoritatea preluaţi din zona Râmnicu Sărat.
Două dintre victime au fost deja preluate de către o ambulanţă din Suceava care se afla în tranzit.
La faţa locului acţionează mai multe echipaje de SMURD şi Ambulanţă, dar şi echipe de Poliţie şi de la Secţia Drumuri Naţionale.
Autorităţile anunţă că, până la ora transmiterii acestei ştiri, nu sunt persoane decedate.
ŞTIRE INIŢIALĂ: Potrivit autorităţilor din judeţul Buzău, Planul Roşu de Intervenţie a fost activat, luni, după un accident rutier în care a fost implicat un autocar cu 32 de persoane.
Din primele date, accidentul s-a produs pe DN 2 (E85), la ieşire din municipiul Râmnicu Sărat către Focşani.
Un autocar este răsturnat în afara părţii carosabile, iar 10 persoane ar necesita îngrijiri medicale, potrivit primelor evaluări ale echipajelor de intervenţie.
Şoferul vehiculului este încarcerat, fiind în stare gravă.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.