Un bărbat a sechestrat doi muncitori într-un apartament din Oneşti, judeţul Bacău, iar apoi i-a înjunghiat. Ambele victime au murit, una în apartament, cealaltă la spital. Poliţiştii au intervenit în forţă şi l-au împuşcat pe agresor, acesta fiind rănit.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

CITEȘTE ȘI Conducerea Poliţiei Române a dispus o anchetă la Bacău, după ce un bărbat a sechestrat doi muncitori pe care apoi i-a ucis / Chestorul Florentin Brăcea conduce echipa

UPDATE: IPJ Bacău a prezentat filmul evenimentelor. 

”Urmare a deplasării forţelor de ordine la faţa locului, împreună cu negociatorul echipei operative, s-au purtat discuţii şi negocieri cu persoana în cauză, pentru a-l convinge să renunţe la acţiunile sale. La un moment dat, autorul, care părea calm, a început să exercite acte de violenţă asupra persoanelor aflate în apartament, moment sesizat şi de forţele de ordine. În sprijinul persoanelor aflate în apartament, s-a forţat cu mijloace din dotare uşa metalică a locuinţei, agresorul încercând să blocheze uşa, având în mână un cuţit”, a transmis IPJ Bacău. 

Sursa citată a precizat că, la acel moment, forţele de ordine au folosit armamentul din dotare prin foc executat asupra membrelor inferioare ale agresorului, acesta fiind rănit şi imobilizat. 
 
”În momentul pătrunderii în apartament, au fost găsite cele două persoane, care prezentau multiple plăgi înjungheate. 
Cele doua persoane au primit îngrijiri medicale de specialitate, însă urmare a leziunilor suferite, au decedat”
 
Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău a preluat cauza, pentru efectuarea de cercetări. 

UPDATE: Directorul medical al Spitalului din Oneşti, Anca Băncescu, a declarat pentru News.ro că muncitorul care ajunsese la spital era în stare gravă şi nu a putut fi salvat. 

“Bărbatul avea multiple plăgi înjunghiate la nivelul sternului, hemitoracelui stâng, toracelui posterior. S-au început manevrele de resuscitare, iniţial a ieşit din stop-cardiorespirator după care s-a reinstalat din nou stopul cardiorespirator. S-a văzut toracotomie, s-a masat cordul manual, dar din păcate a decedat”, a declarat Anca Băncescu.

ŞTIRE INIŢIALĂ: Potrivit Ziarul de Bacău, un băbat din Oneşti a sechestrat doi muncitori într-un apartament în care a locuit anterior şi din care a fost evacuat prin sentinţă judecătorească.

Bărbatul a ameninţat că îi va ucide pe cei doi muncitori, dacă decizia nu este revocată. Chiar el a sunat la 112 şi a anunţat incidentul.

Mai multe echipaje de poliţişti şi un negociator s-au deplasat la locul indicat, dar la scurt timp bărbatul i-a înjunghiat pe cei doi muncitori. Unul a murit în apartament, altul la spital.

Poliţiştii au intervenit în forţă, iar agresorul a fost împuşcat, fiind rănit.

 

 

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.