Un autocar cu tineri s-a răsturnat, vineri după-amiază, pe drumul dintre Râşnov şi Pârâul Rece, în judeţul Braşov, fiind activat planul roşu de intervenţie. În urma evaluării la faţa locului, medicii au stabilit că 16 persoane au fost rănite, unele cu traumatisme la mâini sau la picioare şi cinci în stare gravă dar fără a le fi pusă viaţa în pericol - trei au traumatisme faciale şi două au traumatisme de coloană. Două persoane au necesitat descarcerarea, una fiind deja în drum spre spital, în timp ce pentru o a doua operaţiunile sunt în curs. Conform Centrului Infotrafic, pierderea controlului volanului în curbă ar fi cauza accidentului.
UPDATE 21:35 Echipele de intervenţie au scos după mai bine de două ore şi cea de-a două victimă încarcerată sub autocarul răsturnat
Echipele de intervenţie au reuşit, după mai bine de două ore de la producerea accidentului petrecut pe DN 73 A, în judeţul Braşov, să scoată de sub autocarul răsturnat şi cea de-a doua victimă încarcerată, operaţiunea fiind dificilă în condiţiile în care autovehiculul era instabil şi risca să se răstoarne peste salvatori.
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
20 noiembrie - Eveniment News.ro - Orașul meu - Acasă și la birou
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Potrivit lui Ciprian Sfreja, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Braşov, salvatorii au depus "eforturi considerabile" pentru scoaterea, de sub autocarul răsturnat, şi a celei de-a doua persoane care rămăsese încarcerată sub autocarul răsturnat, având braţul prins sub autovehicul, în condiţiile în care acesta era instabil.
"Dacă o manevră ar fi fost făcută greşit, exista riscul ca autocarul să se răstoarne şi echipajul care intervenea să fie.prins sub el. S-a săpat cu foarte mare atenţie sub braţul bărbatului prins, în condiţiile în care spaţiul era foarte îngust şi nu se puteau folosi unelte specifice, cum ar fi lopeti sau târnăcoape", a precizat purtătorul de cuvânt al ISU Braşov.
Bărbatul scos de sub autocar, un italian, a fost transportat la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă.
Potrivit ultimelor date furnizate de la faţa locului, echipele medicale au decis să îi ducă la spital, pentru orice eventualitate, pe toţi cei 36 de pasageri aflaţi în autocar, singurul care nu a fost dus la spital fiind şoferul, care nu a dorit acest lucru.
UPDATE 20:24 - Prefectul de Braşov, Marian Rasaliu: La prima vedere documentele şoferului şi ale maşinii par a fi în regulă
Conform lui Rasaliu, autocarul a derapat şi a ieşit de pe carosabil. Prefectul a precizat că două persoane au fost prinse între fiarele contorsionate ale vehiculului, una fiind deja în drum spre spital, în cazul celei de a doua fiind încă în curs operaţiunile de descarcerare.
Marian Rasaliu a explicat că tinerii din autocar proveneau de la o firmă din Bucureşti.
De asemenea, el a precizat că au fost verificate documentele transportatorului şi ale maşinii - ITP, asigurare - şi că "par a fi în regulă la prima vedere".
UPDATE 19:42 Centrul Infotrafic - cauza accidentului - pierderea controlului volanului în curbă
Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că la această oră circulaţia rutieră este oprită în judeţul Braşov, pe DN73A, între localităţile Predeal şi Pârâul Rece, la kilometrul 12, din cauza accidentului.
"Din primele informaţii a reieşit faptul că şoferul unui autocar în care se află 37 de pasageri adulti s-a răsturnat, cauza fiind pierderea controlului volanului în curbă, iar în urma evenimentului au rezultat două victime. Accidentul s-a produs în jurul orei 18:50, iar în prezent sunt blocate ambele sensuri de mers, pentru efectuarea cercetării la faţa locului", anunţă reprezentanţii Infotrafic.
UPDATE 19:34: Doar o persoană este încarcerată
Grupul de tineri venea de la Bucureşti şi se îndrepta către o cabană din zona Râşnov.
În autocar erau 36 de pasageri şi şoferul.
La locul accidentului se află patru autospeciale de transport vicitme multimple şi echipaje de intervenţie din judeţele Braşov, Sibiu, Prahova şi Covasna. Răniţii au fost transportaţi la Spitalul Judeţean Braşov. Şi Spitalul Ploieşti este pregătit să primească eventuale victime.
Două dintre persoanele din autocar ar fi rămas încarcerate
Reprezentanţi ai Serviciului Judeţean de Ambulanţă Prahova au declarat că în autocar sunt 40 de persoane, două dintre acestea fiind încarcerate.
La faţa locului, salvatorii intervin cu trei autospeciale de stingere, un echipaj de descarcerare, trei ambulante SMURD, patru autospeciale pentru transport personal şi victime multiple.
De asemenea, au fost trimise la faţa locului şi şapte echipaje ale Serviciului Judeţean de Ambulanţă, fiind trimise echipaje medicale din Braşov, Covasna, Sibiu şi Prahova.
Potrivit unor surse medicale, două dintre cele 40 de persoane aflate în autocar au rămas încarcerate, dar sunt conştiente. Celelalte persoane au fost scoase din maşină.
Autocarul s-a răsturnat într-o parte, nu a căzut în prăpastie. În zonă tocmai plouase abundent.
Medicii evaluează starea de sănătate a celor din autocar pentru a vedea dacă este necesar transportul lor la spital.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.