Pompieri şi echipaje medicale de urgenţă s-au mobilizat, marţi, pentru salvarea unui bărbat care a fost prins sub un mal de pământ, în localitatea argeşeană Bogaţi. Primele date arată că victima lucra la realizarea unei reţele de canalizare. Bărbatul a fost găsit, la o adâncime de trei metri, însă el nu are funcţii vitale. Bărbatul a fost declarat decedat.
UPDATE - Inspectoratul de Poliţie Argeş anunţă că bărbatul mort în comuna Bogaţi era un localnic care lucra la societatea care făcea lucrări la un şanţ pentru introducerea unei conducte de alimentare cu apă.
”Pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care evenimentul s-a petrecut, au fost sesizaţi şi reprezentanţii Inspectoratului Teritorial de Muncă Argeş. Totodată, pentru asigurarea cadrului legal necesar verificărilor, în cauză va fi întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ucidere din culpă, neluarea, respectiv de nerespectarea măsurilor legale de sănătate şi securitate în muncă, conform art. 192, 349 şi 350 din Codul Penal”, precizează IPJ Argeş.
UPDATE - Victima este un bărbat care se afla la peste trei metri adâncime în momentul în care malul de pământ s-a desprins.
La ora transmiterii acestei ştiri, pompierii au reuşit să îndepărteze pământul până în zona membrelor inferioare, însă, potrivit salvatorilor, ”bărbatul nu prezintă funcţii vitale, din păcate, şi are posibile lividităţi cadaverice”.
În continuare, salvatorii lucrează pentru degajarea pământului de lângă victimă.
ŞTIREA INIŢIALĂ - ”Pompierii au fost solicitaţi să intervină în cazul unei persoane surprinsă sub pământ, pe timpul unor lucrări la canalizare, în comuna Bogaţi”, informează Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Argeş.
La ora transmiterii acestei ştiri intervenţia este în desfăşurare.
Acolo au fost trimise echipaje de intervenţie de la Detaşamentele Piteşti şi Bradu, dar şi de la Garda de Intervenţie Topoloveni cu o autospecială de intervenţie, o autospecială de descarcerare grea, o autospecială cu un container multirisc, o ambulanţă SMURD şi o ambulanţă de la Serviciul de Ambulanţă Judeţean.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.