Cinci persoane au fost rănite, miercuri, într-un accident produs pe DN 7, în judeţul Arad, fiind implicate un autoturism şi o autoutilitară. Două dintre victime au avut nevoie de intervenţia echipajelor de descarcerare. Toţi cei cinci răniţi au fost transportaţi la spital. Traficul pe DN 7 este blocat între Arad şi Pecica.
UPDATE - ”În urma evaluării medicale toate cele 5 victime au fost transportate la spital pentru îngrijiri şi investigaţii medicale suplimentare”, a transmis ISU Arad.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
ŞTIREA INIŢIALĂ - Accidentul, în care au fost implicate o autoutilitară şi un autoturism, a avut loc pe DN 7, la Hanul de la Răscruce.
Potrivit ISU Arad, acolo au intervenit pompierii militari ai Detaşamentului Arad cu o autospecială pentru descarcerare, o autospecială de intervenţie şi două ambulanţe SMURD. La locul evenimentului sunt alocate şi trei echipaje SAJ.
”În urma accidentului au rezultat 5 victime, printre care două încarcerate. Pompierii au acţionat pentru extragerea victimelor din autoturism, fiind preluate în viaţă de către echipajele medicale. Cele trei victime neîncarcerate sunt conştiente şi cooperante”, a precizat sursa citată.
În prezent, toate cele 5 victime primesc îngrijiri medicale la locul accidentului.
Centrul Infotrafic al Poliţiei Române informează că traficul este oprit temporar pe DN 7 între municipiul Arad şi localitatea Pecica, judeţul Arad, în urma accidentului.
Se estimează reluarea circulaţiei după ora 13.00.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.