Salvamontiştii din Buşteni intervin, marţi după-amiază, pentru recuperarea a doi turişti care au rămas blocaţi, din cauza epuizării fizice, pe un traseu din Masivul Bucegi. Cei doi se află de câteva ore pe munte şi au încercat să urce la Vârful Omu. Salvamontiştii au reuşit să ajungă la ei şi coboară spre baza Baba Mare.
Evenimente
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
UPDATE – Salvatorii montani au ajuns la cei doi turişti şi au început coborârea către baza Salvamont Baba Mare.
ŞTIREA INIŢIALĂ - Conform reprezentanţilor Salvamont Buşteni, apelul din partea celor doi turişti a fost primit marţi după/amiază, iar la ora transmiterii acestei ştiri salvatorii montani au pornit către locul indicat de către cei doi, pe Valea Cerbului.
"Doi tineri, nepregătiţi pentru o zăpadă atât de mare, au rămas blocaţi din cauza epuizării. Aceştia au plecat azi dimineaţă din Buşteni spre Vârful Omu şi după mai multe ore de «luptă» cu zăpada, s-au dat bătuţi şi au sunat după ajutor”, au scris salvamontiştii pe Facebook.
Traseele din Bucegi sunt impracticabile în această perioadă, multe dintre ele fiind acoperite cu zăpadă. În week-end, salvatorii au intervenit pentru recuperarea a şapte turişti francezi care au rămas blocaţi în Bucegi, ei urcând pe munte fără a fi echipaţi corespunzător.
Urmărește-ne și pe Google News
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.