Autorul accidentului produs duminică seară în parcarea exterioară a Parcului Pantelimon din Bucureşti, în urma căruia un copil de 9 ani a murit şi unul de 7 ani a fost rănit, un tânăr de 17 ani, a fost reţinut, fiind acuzat de ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă, părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ştergerea urmelor acestuia şi conducerea unui vehicul fără permis de conducere. Ulterior a fost arestat pentru 30 de zile. Poliţia Capitalei a reţinut şi uni tânăr de 19 ani care l-a lăsat să conducă şi care era pasager în momentul producerii accidentului. Acesta este acuzat că a dat maşina unei persoane despre ştia că nu are permis de conducere.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

UPDATE - Autorităţile au anunţat că pentru tânărul în vârstă de 19 ani a fost dispusă măsura controlului judiciar pentru 60 de zile

UPDATE - ”Pe numele tânărului de 17 ani a fost emis mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile”, a transmis Brugada Rutieră a Capitalei. 

Evenimente

5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii

UPDATE - ”În urma activităţilor desfăşurate de către poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti - Brigada Rutieră, a fost identificat pasagerul aflat în  autovehiculul implicat în accidentul rutier, fiind vorba despre un tânăr în vârstă de 19 ani”, anunţă Poliţia Capitalei.

 
În baza probatoriului administrat în cauză, organele de cercetare penală din cadrul Brigăzii Rutiere, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 3, au dispus reţinerea acestuia pentru 24 de ore, ca urmare a săvârşirii infracţiunii prevăzute şi pedepsite de art. 335 alin.3 Cod penal, urmând a fi prezentat magistraţilor. 
Articolul invocat se referă la încredinţarea unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere pentru conducerea pe drumurile publice unei persoane despre care nu deţine un astfel de permis sau se află sub influenţa alcoolului ori a unor substanţe psihoactive.

ŞTIREA INIŢIALĂ - ”În urma activităţilor desfăşurate de către poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti, Brigada Rutieră, a fost identificat conducătorul autovehicului, fiind vorba despre un tânăr în vârstă de 17 ani, care nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. Acesta a fost testat cu aparatele Alcooltest şi DrugTest, rezultate indicate fiind 0, respectiv negativ. De asemenea, a fost condus la sediul INML pentru prelevarea de mostre biologice”, anunţă luni dimineaţa Brigada rutieră.

Tânărul a fost reţinut pentru 24 de ore.

”În baza probatoriului administrat în cauză, organele de cercetare penală din cadrul Brigăzii Rutiere, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 3, au dispus reţinerea conducătorului auto pentru 24 de ore, ca urmare a săvârşirii infracţiunilor de ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă, părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ştergerea urmelor acestuia şi conducerea unui vehicul fără permis de conducere, urmând a fi prezentat magistraţilor”, precizează poliţiştii.

Accidentul a fost anunţat duminică, în jurul orei 19.30, producându-se pe Şos. Gării Căţelu, în parcarea exterioară a Parcului Pantelimon,

După producerea accidentului rutier, şoferul a părăsit locul accidentului, fără încuviinţarea poliţiei sau a procurorului care efectuează cercetarea locului faptei”.

Brigada Rutieră a Capitalei a precizat duminică seară că, în urma accidentului, s-a intervenit pentru aplicarea manevrelor de resuscitare asupra unuia dintre pietoni, copil în vârstă de 9 ani, însă medicii au constatat decesul acestuia.

”De asemenea, a doua victimă, un copil în vârstă de 7 ani, a fost transportat la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale”, a mai transmis Poliţia.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.