Unul dintre locotenenţii interlopului Ioan Clămparu, Adrian Marius Crăciun, a fost adus în ţară, miercuri seară, cu o cursă aeriană care a aterizat pe Aeroportul Internaţional Henri Coandă. Crăciun - care este cercetat într-un dosar de trafic de droguri de mare risc – a fost prins în Franţa.
”În această seară, o escortă a Poliţiei Române a preluat din Franţa şi a adus în ţară, un bărbat cercetat într-un dosar de trafic de droguri, pe numele căruia exista un mandat european de arestare, emis de Curtea de Apel Alba Iulia. În urma cooperării poliţieneşti internaţionale cu autorităţile judiciare din Franţa, poliţişti din cadrul Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională şi Serviciului pentru Intervenţii şi Acţiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române au efectuat, la data de 6 noiembrie a.c., o misiune de preluare, sub escortă, a unui bărbat de 34 ani, din judeţul Sibiu. Acesta a fost arestat, în baza mandatului european de arestare, la data de 01.10.2019 în Lyon, ca urmare a schimbului de informaţii efectuat de Poliţia Română, prin intermediul Biroului SIRENE”, a transmis, miercuri seară, Poliţia Română.
Bărbatul urmărit internaţional este Adrian Marius Crăciun, zis Stripăru. El a fost adus în ţară de către Poliţia Română, cu o cursă aeriană care a aterizat, înainte de ora 23.00, pe Aeroportul Internaţional Henri Coandă.
El era dat în urmărire intenaţională din septembrie. Crăciun, care este cercetat într-un dosar de trafic de droguri de mare risc, a fugit din ţară după ce magistraţii au admis cererea procurorilor privind arestarea sa preventivă, iar poliţiştii nu au reuşit să pună în aplicare mandatul de arestare.
Adrian Marius Crăciun a fost unul dintre locotenenţii interlopului Ioan Clămparu. După destructurarea grupării Clămparu şi ispăşirea mai multor pedepse, Crăciun, alături de alte persoane, a înfiinţat, la Sibiu, gruparea Lenis care a terorizat oraşul şi împrejurimile mai mulţi ani. Şi gruparea Lenis a fost destructurată, în 2009, de procurorii DIICOT.
Ioan Clămparu, considerat a fi unul din cei mai periculoşi lideri interlopi, a fost extrădat în România, pe 17 aprilie 2015, de autorităţile spaniole, după condamnarea definitivă, în Spania, la 20 de ani de închisoare, urmând să execute şi pedeapsa de 13 ani de închisoare dispusă în 2011, de instanţa supremă.
În septembrie 2011, Ioan Clămparu a fost prins în Spania, în condiţiile în care era căutat de autorităţile judiciare române de opt ani.
Grupul condus de Ioan Clămparu a strâns, din activităţi de crimă organizată, sume totalizând milioane de dolari, bani folosiţi şi pentru a determina stoparea anchetei declanşate împotriva reţelei de crimă organizată coordonată de el, se arăta în rechizitoriul DIICOT.
La începutul lunii iulie 2011, peste100 de persoane au fost arestate în cadrul unei operaţiuni globale de amploare a Interpol, supranumită Infra-Red, ce îi vizează pe unii din cei mai periculoşi fugari ai lumii, pe lista de căutări fiind şi românul Ioan Clămparu, suspectat de trafic de persoane. Anchetatorii au vizat 29 de ţări şi 450 de persoane suspectate de infracţiuni precum crime, pedofilie sau trafic de droguri.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.