Un tânăr de 22 de ani a foat arestat preventiv, fiind acuzat că a tâlhărit o femeie de 71 de ani pe o stradă din Timişoara.
IPJ Timiş anunţă, miercuri dimineaţă, că un tânăr în vârstă de 22 de ani a primit mandat de arestare preventivă, pentru 30 de zile.
El este acuzat că a tâlhărit o femeie de 71 de ani în urmăp cu două zile.
Femeia a sesizat Poliţia că, în timp ce se deplasa pe strada Haga, din municipiul Timişoara, o persoană necunoscută i-ar fi smuls geanta pe care o avea asupra sa, în interiorul căreia avea o sumă de bani şi telefonul mobil.
”Poliţiştii Secţiei 4 Timişoara, s-au deplasat de urgenţă la faţa locului, reuşind depistarea unui tânăr, în vârstă de 22 de ani, bănuit de comiterea faptei, în incinta unui local din apropiere”, au precizat poliţiştii.
Iniţial tânărul a fost reţinut pentru 24 de ore sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tâlhărie şi a fost introdus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă din cadrul I.P.J Timiş.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.