Un bărbat în vârstă de 53 de ani s-a aruncat, în ziua de Crăciun, de la etajul al doilea al unui spital din Satu Mare, în urma impactului cu solul bărbatul decedând. Poliţia anunţă că a deschis anchetă pentru a stabili împrejurările în care a avut loc incidentul.
Incidentul a fost anunţat prin numărul unic pentru apeluri de urgenţă luni, în jurul orei 11.30, când poliţiştii au primit o sesizare conform căreia o persoană s-ar fi aruncat de la un geamul unui spital.
Evenimente
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
”În urma verificărilor efectuate, poliţiştii au constatat faptul că un bărbat de 53 de ani ar fi recurs la acest gest, de la cel de-al doilea etaj al unei unităţi medicale, constatându-se decesul acestuia”, transmit oficialii Poliţiei judeţene.
Surse judiciare au precizat pentru News.ro că bărbatul era pacient al spitalului şi era internat în Secţia de Anestezie-Terapie Intensivă. Poliţiştii continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul.
Urmărește-ne și pe Google News
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.