Un deţinut în vârstă de 26 de ani, condamnat la 12 ani de închisoare pentru tentativă de omor, a provocat, marţi, un incendiu la Penitenciarul Oradea, focul fiind stins de angajaţii unităţii până la sosirea pompierilor militari. Focul a fost pus de tânăr în camera de deţinere în care stătea cu o altă persoană. Cei doi deţinuţi şi doi gardieni au fost duşi la spital pentru investigaţii de specialitate pentru a se vedea dacă s-au intoxicat cu fum, nefiind necesară internarea acestora.
Potrivit reprezentanţilor Penitenciarului Oradea, marţi, un deţinut în vârstă de 26 de ani a provocat un incendiu în camera de deţinere în care se mai afla o persoană. Focul a fost stins de gardieni, dar a fost solicitat şi sprijinul reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Bihor, incendiul fiind stins însă până la sosirea pompierilor militari.
Conducerea penitenciarului a decis să fie duşi la spital deţinutul care a provocat incendiul şi colegul său, dar şi cei doi angajaţi care se aflau pe secţia de deţinere, existând suspiciuni că s-ar fi intoxicat cu fum. După ce au fost supuse investigaţiilor de specialitate, cele patru persoane au revenit la penitenciar.
Deţinutul în vârstă de 26 ani ispăşeşte o pedeapsă de 12 ani de închisoare pentru tentativă de omor, fiind repartizat pe o secţie de maximă siguranţă.
În acest caz, conducerea Penitenciarului Oradea a decis deschiderea unei anchete pentru a stabili împrejurările exacte în care s-a produs incidentul.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.