Un cetăţean libanez, considerat un finanţator cheie al grupării militante Hezbollah, susţinută de Iran, a fost arestat vineri la Bucureşti, capitala României, au anunţat autorităţile, citate de AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
Mohammad Ibrahim Bazzi, în vârstă de 58 de ani, care a fost catalogat drept "terorist global" de către Statele Unite în 2018, când au fost oferite 10 milioane de dolari pentru informaţii despre locul unde se află, a direcţionat milioane de dolari către Hezbollah de-a lungul anilor, au declarat autorităţile.
 
Procurorul american Breon Peace din Brooklyn a declarat că extrădarea lui Bazzi şi a cetăţeanului libanez Talal Chahine, în vârstă de 78 de ani, a fost solicitată în baza acuzaţiilor conţinute într-un rechizitoriu pronunţat luna trecută la tribunalul federal din Brooklyn.
 
"Mohammad Bazzi a crezut că poate muta în secret sute de mii de dolari din Statele Unite în Liban fără a fi detectat de forţele de ordine", a declarat Peace într-un comunicat. "Arestarea de astăzi dovedeşte că Bazzi s-a înşelat".
 
Acuzaţiile formulate împotriva lui Bazzi şi Chahine includ conspiraţie pentru a determina persoane fizice din SUA să efectueze tranzacţii ilegale cu un terorist global şi conspiraţie pentru spălare de bani. Nu era clar cine îi va reprezenta pe bărbaţi când vor ajunge în Statele Unite.
 
Autorităţile de aplicare a legii din România l-au reţinut pe Bazzi după ce acesta a sosit vineri la Bucureşti, potrivit comunicatului prin care a fost anunţată arestarea sa.
 
Autorităţile au declarat că Bazzi şi Chahine au conspirat pentru a forţa sau a determina o persoană din SUA să lichideze interesele lor în unele bunuri imobiliare din Michigan şi să transfere în mod ascuns sute de mii de dolari din profiturile obţinute din SUA către Bazzi şi Chahine în Liban.
 
Bărbaţii au fost surprinşi în convorbiri înregistrate în care propuneau numeroase modalităţi de a ascunde oficialilor de aplicare a legii din SUA că Bazzi era sursa şi destinaţia veniturilor din vânzare şi că bărbaţii erau implicaţi, au declarat autorităţile.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.