Un bărbat de 67 de ani, pasager într-un taxi, a murit, miercuri seară, după ce trei autoturisme s-au ciocnit, într-o intersecţie din municipiul Galaţi. Medicii au încercat să îl resusciteze, fără rezultat însă.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
Accidentul a avut loc, miercuri seară, la intersecţia străzilor Morilor cu Mihai Eminescu din Galaţi.
 
Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum
”Din verificările preliminare efectuate de poliţiştii din cadrul Biroului Rutier Galaţi, s-a stabilit că o femeie, cu vârsta de 24 de ani, din municipiul Galaţi, în timp ce conducea un autoturism pe strada Mihai Eminescu, dinspre strada Alexandru Cernat către bulevardul George Coşbuc, când a ajuns la intersecţia cu strada Morilor, drum prioritar, a pătruns în intersecţie şi a intrat în impact cu un alt autoturism, care era condus regulamentar de un bărbat cu vârsta de 34 de ani ce efectua transport de persoane în regim taxi. În urma impactului, autoturismul taxi s-a răsturnat pe carosabil şi a lovit un alt autoturism care circula din sens opus, care era condus de o femeie, cu vârsta de 44 de ani, din municipiul Galaţi”, a arătat Inspectoratul de Poliţie Judeţean Galaţi.
 
În urma impactului, un bărbat aflat pe bancheta din stânga spate din taxi a rămas încarcerat, iar echipajele de descarcerare din cadrul ISU Galaţi au intervenit şi l-au scos.
 
Bărbatul a fost preluat de echipajele medicale de la SMURD în stop cardio-respirator şi i-au fost aplicate manevrele de resuscitare, conform protocolului medical, însă fără niciun rezultat. Astfel, a fost constatat decesul, fiind vorba de un bărbat cu vârsta de 67 de ani, din municipiul Galaţi.
 
Toţi cei trei şoferi au permise de conducere valabile, iar la testarea alcoolscop rezultatul a fost negativ în toate cele trei cazuri.
 
În cauză va fi întocmit un dosar penal pentru ucidere din culpă, urmând a se stabili împrejurările în care s-a produs acest accident rutier.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.