Un bărbat în vârstă de 43 de ani a murit, sâmbătă după-amiază, după ce a intrat în mare în zona plajei Modern Constanţa, el fiind scos de către salvamari. Alte patru persoane s-au aflat în pericol de înec în sudul litoralului, fiind salvate şi transportate la spital. Ulterior, autorităţile locale au anunţat că bărbatul care şi-a pierdut viaţa era scriitorul Mircea Ţuglea, redactorul şef al Revistei Tomis.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Potrivit reprezentanţilor Serviciului de Ambulanţă Constanţa, cadrele medicale au fost solicitate să intervină sâmbătă în cazul mai multor persoane aflate în pericol de înec pe litoral. Două cazuri au avut loc în Eforie Nord, unul pe plaja dintre Eforie Nord şi Eforie Sud, iar altul în Neptun, toate persoanele fiind salvate şi transportate la spital.

O altă intervenţie a avut loc pe plaja Modern din municipiul Constanţa, unde un bărbat a fost scos în stare gravă din mare, fiind nevoie de intervenţia cadrelor medicale.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Martorii spun că bărbatul se aventurase în larg, trecuse dincolo de geamandură, când a început să dea din mâini şi să ceară ajutor deoarece nu mai putea ajunge la mal. Salvamarii au reuşit să-l scoată la mal, dar starea sa era gravă. Cadrele medicale au început manevrele de resuscitare, dar, în pofida eforturilor acestora, a fost declarat decedat. El avea 43 de ani şi era din Constanţa.

Ulterior, autorităţile locale au confirmat că bărbatul înecat era scriitorul Mircea Ţuglea, redactorul şef al Revistei Tomis, el fiind şi asistent universitar doctor la Universitatea Ovidius din Constanţa şi lector de limba română la o universitatea din Bulgaria. El s-a născut la Tecuci, a absolvit în 1992 Liceul George Călinescu din Constanţa, iar apoi a urmat cursurile Universităţii Ovidius. În 1996 a debutat cu volumul Proezia.

În prezent, Mircea Ţuglea era asistent universitar doctor la Universitatea Ovidius şi lector de limba română la Universitatea Angel Kanchev din Silistra, Bulgaria, dar şi redactor şef al revistei Tomis.

Sâmbătă, pe plaja Modern a fost arborat steagul galben, care permite scăldatul, în timp ce în sudul litoralului salvamarii au arborat steagul roşu, care interzice scăldatul.

De la începutul sezonului estival, 19 persoane au murit înecate. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.