Un bărbat a intrat cu o bâtă de baseball într-un magazin din municipiul Hunedoara şi a lovit cu pumnii şi picioarele alţi 6 bărbaţi. Până la sosirea forţelor de ordine, un poliţist aflat în timpul liber a aplanat conflictul.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
”La data de 06 septembrie 2024, în jurul orei 20:00,  Poliţia Municipiului Hunedoara a fost sesizată despre faptul că, pe fondul consumului de alcool, la un magazin alimentar din localitate a avut un conflict în care au fost implicate mai multe persoane. 
În cel mai scurt timp, spre locul indicat au fost direcţionate mai multe patrule de ordine publică, care i-au identificat pe cei implicaţi în altercaţie, 7 bărbaţi cu vârste cuprinse între 34 şi 53 de ani, din municipiul Hunedoara”, a transmis IPJ Hunedoara.
Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum
 
Un poliţist aflat întâmplător la locul scandalului, a reuşit să îi ia bâta de baseball bărbatului care a provocat scandalul. 
 
”Până la sosirea echipelor de intervenţie, conflictul a fost aplanat de un bărbat de 45 de ani, poliţist în cadrul Poliţiei Municipiului Hunedoara, aflat în afara orelor de program, care a l-a deposedat pe bărbatul care a provocat scandalul de obiectul contondent (bâtă de baseball) pe care îl avea asupra sa şi l-a determinat să renunţe la acţiunea sa violentă”, a precizat IPJ  Hunedoara.
 
Potrivit IPJ Hunedoara, bărbatul care a provocat scandalul consumase alcool.    
 
”Din primele cercetări, poliţiştii au stabilit că bărbatul respectiv, în vârstă de 56 de ani, din municipiul Hunedoara, aflat sub influenţa băuturilor alcoolice şi având asupra sa o bâtă din lemn, a pătruns în incinta şi pe terasa unui magazin alimentar, unde a agresat verbal şi fizic 6 bărbaţi, pe unii lovindu-i cu pumnii şi picioarele, pe alţii cu palma. 
Persoanele vătămate au refuzat acordarea de îngrijiri medicale”, a mai transmis IPJ Hunedoara. 
      
În cauză, poliţiştii au înregistrat dosar de urmărire penală pentru loviri sau alte violenţe şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, iar faţă de bărbatul de 56 de ani au dispus luarea măsurii preventive a reţinerii, pentru o perioadă de 24 de ore. 
 
Acesta a fost dus în Centru de Reţinere şi Arestare Preventivă Deva, urmând ca, în cursul zilei de sâmbătă, să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Hunedoara.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.