Un acrobat a căzut, duminică, de la o înălţime de circa opt metri, în timpul unui spectacol la Circul Globus din Capitală, bărbatul fiind transportat, în stare de inconştienţă, la Spitalul de Urgenţă Floreasca.
"Un bărbat de aproximativ 50 de ani a fost preluat de la Circul Globus de un echipaj SMURD. Pacientul are un traumatism cranio-cerebral, cu pierderea conştienţei, şi o contuzie la gleznă, în urma căderii de la o înălţime de aproximativ opt metri", a declarat, pentru News.ro, coordonatorul SMURD Bucureşti, Bogdan Opriţa.
Incidentul s-a petrecut chiar în timpul spectacolului, acrobatul, cetăţean român, fiind un colaborator al circului, potrivit Comisiei de Cultură a Primăriei Capitalei.
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
Primele informaţii arată că, în timpul acrobaţiei, bărbatului i-ar fi alunecat mâna şi s-a prăbuşit în gol. La venirea medicilor, acrobatul ar fi fost conştient, starea lui alterându-se ulterior.
Spectacolul de circ a fost întrerupt în urma accidentului, iar spectatorii au fost evacuaţi, potrivit Realitatea TV.
La faţa locului au intervenit două ambulanţe SMURD, dintre care una cu medic, au precizat reprezentanţii ISU Bucureşti-Ilfov.
În cauză se va deschide dosar pentru accident de muncă, de către Sectia 6 Poliţie, a anunţat Poliţia Capitalei.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.