Două autoturisme au fost implicate, sâmbătă după-amiază, într-un accident rutier produs în judeţul Satu Mare, în acestea aflându-se şase persoane, între care un copil. În urma accidentului, un bărbat şi două femei au fost transportaţi la spital.
Accidentul rutier s-a produs în localitatea Odoreu, fiind implicate două autoturisme.
Evenimente
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă "Someş" al judeţului Satu Mare a trimis acolo o autospecială de intervenţie cu apă şi spumă, cu modul de descarcerare şi o ambulanţă de Terapie Intensivă Mobilă, cu medic, din cadrul Detaşamentului de Pompieri Satu Mare.
”Forţele de intervenţie ajunse la locul accidentului au constatat că nu sunt persoane încarcerate, iar în cele două autoturisme au fost 6 persoane, din care un copil. Trei victime (o persoană de sex masculin cu vârsta de 50 de ani şi 2 persoane de sex feminin, cu vârsta de 22 ani, respectiv 52 ani) vor fi transportate la Unitatea de Primire Urgenţe Satu Mare pentru investigaţii suplimentare”, a arătat sursa citată.
Urmărește-ne și pe Google News
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.