Trei bărbaţi au fost arestaţi preventiv în urma unei bătăi care a avut loc sâmbătă pe o stradă din municipiul Braşov. Primele date din anchetă arată că în altercaţie au fost implicate cinci persoane, iar cei trei inculpaţi pe numele cărora au fost emise mandate de arestare i-au bătut cu pumnii şi picioarele pe doi bărbaţi.
Incidentele violente au avut loc în ziua de 20 aprilie, pe o stradă din municipiul Braşov, la locul scandalului intervenind poliţiştii din cadrul Secţiei 5 Poliţie Braşov. Potrivit datelor furnizate duminică de oficialii Inspectoratului de Poliţie Braşov, forţele de ordine au constat că a avut loc un conflict spontan între mai multe persoane. Toţi cei implicaţi au fost identificaţi, fiind vorba despre cinci bărbaţi cu vârste între 21 şi 35 de ani.
”Investigaţiile şi audierile pe care poliţiştii le-au efectuat au dus la lămurirea stării de fapt, dar şi la forma de participare a fiecăruia dintre cei implicaţi. Astfel, materialul probator a conturat săvârşirea infracţiunilor de lovirea sau alte violenţe şi tulburarea ordinii şi liniştii publice de către 3 persoane, care le-au lovit cu pumnii şi picioarele pe celelalte două”, informează Poliţia judeţeană.
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
În urma audierilor, dar şi a materialului probator existent, cei trei bărbaţi suspectaţi de agresiune au fost reţinuţi de poliţişti pentru o perioadă de 24 de ore şi introduşi în Centrul de reţinere şi arestare peventivă al I.P.J. Braşov.
Ulterior procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Braşov i-a prezentat pe cei trei în faţa judecătorului de drepturi şi libertăţi, acesta emiţând un mandat de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile sub acuzaţiile de lovirea sau alte violenţe şi tulburarea ordinii şi liniştii publice .
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.