Circulaţia pe autostrada A1 Bucureşti - Piteşti este îngreunată, luni, pe sensul de mers către Capitală, după ce o autoutilitară care transporta panouri de geam s-a răsturnat. În urma accidentului două persoane au fost rănite.
Potrivit Centrului Infotrafic al Poliţiei Române, accidentul a avut loc la kilometrul 106, în zona localităţii Cătanele din judeţul Argeş.
Autoutilitara a acroşat un autotren şi s-a răsturnat pe carosabil pe sensul Piteşti către Bucureşti, ocupând banda a doua.
La ora transmiterii acestei ştiri, traficul se desfăşoară dirijat, doar pe prima bandă.
Pompierii argeşeni, care au intervenit la faţa locului, precizează că în autoutilitara răsturnată se aflau doi bărbaţi cu vârste de 35 de ani, care au fost preluaţi de către echipajele medicale şi transportaţi la spital.
Aceştia erau conştienţi şi au suferit plăgi la nivelul braţelor.
Urmărește-ne și pe Google News
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.