Procurorii DIICOT şi poliţiştii de la combaterea criminalităţii organizate din Timişoara audiază, joi, opt persoane suspectate că făceau parte dintr-un grup infracţional organizat profilat pe infracţiuni de, trafic de persoane şi trafic de minori. Cei opt sunt suspectaţi că au racolat două tinere de 13, respectiv 17 ani, provenite din familii sărace, pe care, timp de peste un an, le-au obligat să se prostitueze pentru sume cuprinse între 50 şi 60 de lei.
„În cauză s-a reţinut că, în perioada mai 2021 şi până în prezent, pe raza judeţului Timiş a acţionat un grup infracţional organizat, format din 8 persoane , constituit în scopul săvârşirii infracţiunii de trafic de minori. Până în prezent au fost identificate două victime, ambele minore (13 şi 17 ani), racolate din medii defavorizate care, sub pretextul unei relaţii de prietenie, prin metoda lover boy, au fost traficate şi exploatate sexual . Începând cu luna mai a anului 2021, membrii grupării, prin acte de violenţă fizice şi verbale, au determinat victimele să întreţină relaţii sexuale cu mai mulţi bărbaţi în schimbul unor sume cuprinse între 50 şi 60 de lei, în imobilul uneia dintre persoanele suspectate sau în alte locaţii”, se arată într-un comunicat dat publicităţii de DIICOT.
În cursul zilei de joi, la domiciliile suspecţilor, procurorii Structurii Teritoriale Timişoara din cadrul DIICOT împreună cu poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Timişoara au făcut trei percheziţii.
Cei opt suspecţi au fost ridicaţi iar joi după amiază sunt audiaţi.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.