Doi bărbaţi, cercetaţi sub control judiciar pentru trafic de migranţi, au fost trimişi în judecată, fiind acuzaţi că au transportat mai mulţi migranţi în zona fâşiei de frontieră, pentru ca aceştia să treacă ilegal graniţa României. Ei nu aveau permis de conducere pentru maşinile cu care transporta transfugii.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
”Cu privire la inculpatul M.R.E. s-a reţinut că, în data de 18.10.2023, în jurul orei 18:20, a preluat, dintr-o unitate de cazare muncitori din Timişoara, un număr de treisprezece migranţi din Nepal, pe care ulterior i-a îmbarcat într-o autoutilitară ce aparţinea altei persoane, după care a părăsit locaţia în jurul orei 18:30, conducând pe drumurile publice, fără a poseda permis de conducere, autoutilitara în care se aflau cetăţenii nepalezi. Inculpatul M.R.E. a transportat migranţii până în localitatea Teremia Mică, judeţul Timiş. unde a virat stânga pe un drum agricol, spre localitatea Valcani, aflat la aproximativ 400 metri de linia de frontieră, de unde cetăţenii nepalezi urmau să treacă fraudulos frontiera de stat dintre România şi Serbia, însă a efectuat o manevră de întoarcere a autoutilitarei, pierzând controlul volanului şi ajungând în şanţul de la marginea drumului, unde a fost depistat de organele Poliţiei de Frontieră”, a transmis Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiş într-un comunicat de presă, de marţi.
 
Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Şi al doilea inculpat, împreună cu primul, a încercat să ajute mai mulţi migranţi sătreacă ilegal frontiera României.
 
”Cu privire la inculpatul V.A.E. s-a reţinut că, în data de 18.10.2023, în jurul orei 18:20, a preluat împreună cu inculpatul M.R.E., dintr-o unitate de cazare muncitori din Timişoara, un număr de treisprezece migranţi din Nepal, pe care ulterior i-au îmbarcat într-o autoutilitară ce aparţinea altei persoane. Inculpatul a încredinţat autoutilitara respectivă inculpatului M.R.E. pentru ca acesta să o conducă pe drumurile publice cunoscând faptul că acesta nu deţine permis de conducere. Ulterior, inculpatul V.A.E. a părăsit locaţia în jurul orei 18.30, deplasându-se în calitate de antemergător, conducând un autoturism la o distanţă de aproximativ 4-5 km în faţa autoutilitarei, îndrumându-l pe inculpatul M.R.E. spre locaţia unde urma să-i debarce pe migranţi pentru ca aceştia să treacă fraudulos frontiera de stat dintre România şi Serbia, respectiv pe un drum agricol dintre Teremia Mică şi Valcani, aflat la aproximativ 400 metri de linia de frontieră”, se mai precizează în comunicat.
 
Dosarul a fost trimis spre soluţionare Tribunalului Timiş.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.