Poliţiştii Brigăzii de Poliţie Autostrăzi - A1 Deva - Nădlac au depistat în trafic, în zona localităţii Margina din judeţul Timiş, pe Autostrada A1, sensul de mers Lugoj - Deva, un şofer care conducea o maşină Ferrari cu 230 km pe oră. Bărbatul a fost amendat şi i-a fost suspendat dreptul de a conduce pe drumurile publice pentru 120 de zile.
Poliţiştii Brigăzii de Poliţie Autostrăzi - A1 Deva - Nădlac au oprit în trafic, marţi, un bărbat de 46 de ani, care conducea cu viteză pe autostradă.
”La data de 26.07.2022, poliţiştii din cadrul Brigăzii de Poliţie Autostrăzi - A1 Deva - Nădlac au depistat în trafic, pe A1 la km 431, calea 2, sensul de mers Lugoj - Deva, în apropierea localităţii Margina din judeţul Timiş, un bărbat de 46 ani, care ar fi condus un autoturism cu viteza de 230 km/h pe un sector de drum limitat la 130 km/h”, transmite IPJ Timiş.
Şoferul a fost amendat cu suma de 1.305 lei, fiindu-i aplicată şi măsura complementară a suspendării dreptului de a mai conduce autovehicule pe drumurile publice pentru o perioada de 120 de zile, eliberându-i-se o dovada fără drept de circulaţie.
Urmărește-ne și pe Google News
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.