Un număr de 14 migranţi iranieni şi irakieni, între care şi doi minori, au fost prinşi de către poliţiştii de frontieră din Sânnicolau Mare, judeţul Timiş, în timp ce încercau să intre ilegal în ţară, din Serbia.
Grupul de migranţi a fost depistat miercuri, în jurul orei 21.00, cu ajutorul aparaturii de termoviziune, de către poliţiştii de frontieră de la Punctul de Trecere de la Sânicolau Mare, judeţul Timiş.
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
Migranţii veneau din Serbia, pe direcţia localităţii Dudeştii Vechi, potrivit unui comunicat publicat joi de către Poliţia de Frontieră.
”Poliţiştii de frontieră au declanşat o acţiune specifică, împreună cu jandarmi ai Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Timiş şi poliţişti de la Poliţia Rurală Sannicolau Mare, fiind depistate 14 persoane de origine asiatică. Persoanele în cauză au fost preluate şi transportate la sediul Poliţiei de Frontieră, pentru cercetări”, se arată în comunicat.
În urma cercetărilor s-a dovedit că grupul era format din cinci cetăţeni iranieni şi nouă irakieni, dintre care doi minori în vârstă de 16 şi 17 ani. Migranţii nu aveau acte şi au declarat că voiau să ajungă într-un stat din vestul Europei.
În cauză, se efectuează cercetări pentru trecere frauduloasă a frontierei de stat, totodată vor fi anunţate autorităţile de frontieră sârbe pentru cercetarea în comun a evenimentului şi punerea în aplicare a acordului de readmisie.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.