Două persoane au murit, duminică seară, după ce autoturismul în care se aflau a fost lovit de un tren, la o trecere la nivel cu calea ferată din localitatea Plosca, judeţul Teleorman. Poliţiştii au deschis un dosar penal şi au stabilit că mecanicul de locomotivă avea o concentraţie de 0,55 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
Accidentul a avut loc pe strada Morii din comuna Plosca, transmite Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Teleorman.
 
Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Salvatorii ajunşi la locul accidentului au constatat că şoferul, un bărbat, nu mai prezenta semne vitale. Pasagera din autoturism a fost scoasă inconştientă, ea fiind în stop cardio-respirator, însă nu a mai putut fi resuscitată. 
 
La locul accidentului au intervenit Detaşamentul de pompieri Alexandria cu un echipaj de descarcerare, o autospecială de stingere şi două ambulanţe SMURD, precum şi două autospeciale de la Serviciul Judeţean de Ambulanţă Teleorman cu un echipaj cu medic şi o ambulanţă tip C.
 
Poliţiştii din cadrul Serviciului Rutier Teleorman au întocmit dosar penal şi fac cercetări în vederea stabilirii cauzelor şi împrejurărilor accidentului care s-a soldat cu moartea celor două persoane, ambele în vârstă de 47 de ani, din comuna Plosca.
 
Trenul circula pe ruta Alexandria - Roşiori de Vede.
 
"Mecanicul de locomotivă a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o valoare de 0,55 mg/l alcool pur în aerul expirat, bărbatul fiind condus la spital în vederea recoltării de probe biologice de sânge necesare stabilirii alcoolemiei", a transmis Poliţia Judeţeană Teleorman.
 
 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.