Tânărul student la Facultatea de Medicină din Timişoara Mirel Dragomir, care în 22 martie şi-a ucis iubita, studentă şi ea la aceeaşi facultate, a cerut să fie plasat în arest la domiciliu. Judecătorii de la Tribunalul Timiş i-au prelungit, însă, cu 30 de zile, arestarea preventivă.
Avocatul lui Mirel Dragomir, tânărul de 23 de ani care şi-a ucis, din gelozie, iubita, studentă la Facultatea de Medicină din Timişoara, la fel ca el, a cerut instanţei plasarea sub arest la domiciliu a clientului său din motive medicale. Mirel Dragomir ar fi suferit o operaţie la inimă în copilărie, iar din această cauză el se află sub monitorizare şi tratament şi în prezent.
Evenimente
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
De asemenea, tânărul este supus unei expertize psihiatrice la IML Timişoara, pentru a se vedea dacă a avut sau nu discernământ în momentul în care şi-a ucis iubita, o tânără de 21 de ani.
Miercuri, judecătorii de la Tribunalul Timiş au respins cererea tânărului privind arestul la domiciliu şi au decis să îi prelungească mandatul de arestare preventivă pentru încă 30 de zile. Mirel Dragomir este cercetat pentru omor.
Urmărește-ne și pe Google News
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.