Tânărul de 20 de ani care a sustras sacul cu bani din maşina Poştei a fost arestat preventiv pentru 30 de zile.
”În cauza privind săvârşirea infracţiunii de delapidare, din data de 1 noiembrie a.c., judecătorul de drepturi şi libertăţi a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile, faţă de bărbatul de 20 de ani”, a transmis, sâmbătă seară, IPJ Ilfobv.
Sursa citată a precizat că cercetările sunt continuate în cadrul dosarului penal de către poliţiştii din Chitila, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de delapidare, urmărirea penală fiind efectuată sub supravegherea procurorului de caz, din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Buftea.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Tânărul a fost anterior reţinut pentru 24 de ore, iar poliţiştii au decis să schimbe încadrarea faptrei, de la furt la delapidare.
Peste 235.000 de lei din suma sustrasă au fost recuperaţi, fiind găsiţi asupra sa. Restul banilor tânărul spune că i-a cheltuit pe acte de milostenie, haine, distracţii şi un telefon, iar fapta a comis-o pentru că s-a săturat de sărăcie.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.