Un tânăr în vârstă de 21 de ani din judeţul Timiş a fost reţinut de către procurorii DIICOT după ce a şantajat o copilă de nouă ani, pe care, ameninţând-o că postează, în numele ei, online, anunţuri privind prestarea de servici sexuale, a determinat-o să îi trimită imagini cu ea în ipostaze pornografice. Ulterior, el a continuat şantajul, cerând fetei noi imagini şi ameninţând-o că publică imaginile pe care deja i le trimisese şi pe care bărbatul le distribuise şi altor persoane.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
Tânărul în vârstă de 21 de ani este cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor de pornografie infantilă şi şantaj, victima fiind o fată de nouă ani.
„S-a reţinut că, în perioada mai-august 2023, inculpatul profitând de starea de vulnerabilitate a unei persoane vătămate minore, prin ameninţarea cu distribuirea în mediul on line a unor anunţuri în numele victimei  privind prestarea de servicii sexuale,   a constrâns-o să producă şi să îi transmită prin intermediul unei aplicaţii de mesagerie, materiale cu conţinut sexual explicit, pe care le-a deţinut, stocat şi distribuit altor personae De asemenea, inculpatul a ameninţat persoana vătămată minoră cu publicarea materialului pornografic pe care deja îl deţinea, în situaţia în care nu va da curs cererilor sale”, se aratăm într-un comunicat al DIICOT.
Joi, procurorii au pus în aplicare un mandat de percheziţie domiciliară pe raza judeţului Timiş, la locuinţa suspectului, unde au găsit şi ridicat două telefoane mobile, o tabletă şi 35  cartele SIM utilizate în activitatea infracţională.
Vineri, bărbatul va fi prezentat judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Prahova, cu propunerea de arestare preventivă a inculpatului, pentru o perioadă de 30 de zile.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.