Un tânăr de 17 ani din judeţul Suceava a fost reţinut după ce, în urma unui conflict izbucnit între el şi trei colegi de şcoală, pe o stradă din Rădăuţi, i-a rănit pe aceştia cu un briceag. El a fugit de la locul incidentului, fiind prins în scurt timp de poliţişti.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
Potrivit Poliţiei Judeţene Suceava, agresiunea, în care au fost implicaţi patru tineri, s-a produs miercuri, în municipiul Rădăuţi. În urma cercetărilor, poliţiştii au stabilit că au fost implicaţi un tânăr de 17 ani şi 7 luni (agresorul) din comuna Burla şi alţi trei colegi de şcoală, cu vârste cuprinse între 17 şi 19 ani, din oraşul Vicovu de Sus.
 
Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum
"Cei patru sunt colegi la un colegiu tehnic din Rădăuţi, dar agresiunea nu are legătură cu mediul şcolar, petrecându-se după terminarea orelor de curs, pe strada Călăraşi din municipiul Rădăuţi, în fata unei unităţi de alimentaţie publică. Agresorul se afla împreună cu fratele său pe stradă, moment în care ar fi fost acostat de către cei trei colegi, care l-au provocat şi ar fi încercat să îl lovească. În acel moment tânărul de 17 ani şi 7 luni a scos un briceag pe care îl avea asupra sa şi a ripostat lovind la întâmplare pe cei trei", a arătat sursa citată.
 
În urma conflictului, un tânăr de 19 ani a suferit leziuni, respectiv o plagă înţepat-tăiată cu hemopneumotorax drept, contuzii şi echimoze faciale. Tânărul a fost transportat la Spitalul Judeţean Suceava pentru acordare de îngrijiri de specialitate, fiind în afara oricărui pericol.
 
Un alt tânăr, de 17 ani, a suferit o plagă înţepată în zona axilei dreapta, fiind evaluat medical la Spitalul Municipal Rădăuţi.
 
"După ce agresorul a fugit de la faţa locului, cei trei tineri agresaţi s-au refugiat într-o unitate comercială din zonă de unde au apelat SNUAU 112 şi au aşteptat venirea echipajelor de poliţie şi ambulanţă. Echipajele de poliţie au acţionat cu operativitate în zonă, reuşind identificarea autorului în cca. 15 minute. Acesta a fost preluat pentru audieri, recunoscând faptele şi indicând locul unde a aruncat cuţitul după agresiune, acesta fiind ridicat de către poliţişti", au explicat poliţiştii.
 
Ulterior, poliţiştii au dispus reţinerea pentru 24 de ore a tânărului de 17 ani şi 7 luni pentru săvârşirea a trei infracţiuni de loviri sau alte violenţe, urmând a fi dus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al IPJ Suceava.
 
În funcţie de concluziile medico-legale şi probatoriul administrat, urmează a fi extinse cercetările.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.