Serviciu Român de Informaţii (SRI) anunţă că participă la ancheta de la Arad, unde omul de afaceri Ioan Crişan a murit după ce maşina sa a explodat, şi că au fost prelevate probe care vor fi analizate pentru a se vedea ce substanţe au fost folosite şi au facilitat aprinderea. "Primele cercetări demarate de SRI exclud ipoteza unui atentat terorist", arată sursa citată.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

SRI a transmis că participă la ancheta desfăşurată de Poliţia Română şi împreună cu specialiştii de la Institutul Naţional de Criminalistică se realizează expertiza pirotehnică.

"Au fost prelevate probe care urmează a fi analizate în laborator pentru a se stabili ce tip de substanţe au fost folosite şi au facilitat aprinderea. Primele cercetări demarate de SRI exclud ipoteza unui atentat terorist", a precizat instituţia.

Sâmbătă dimineaţa, în jurul orei 7.00, autoturismul Mercedes al omului de afaceri Ioan Crişan a explodat în momentul în care acesta ieşea din parcarea unui supermarket în cartierul Vlaicu din Arad. Deflagratia a distrus şi câteva ferestre ale apartamentelor dintr-un bloc aflat în apropiere. De asemenea, mai multe maşini parcate au fost avariate. 
 
Anchetatorii nu exclud varianta unui dispozitiv exploziv montat pe autoturismul omului de afaceri.
 
"Conducerea Inspectoratului General al Poliţiei Române a dispus deplasarea, de urgenţă, la faţa locului, a unor specialişti din cadrul Institutului Naţional de Criminalistică, Direcţiei de Investigaţii Criminale, Direcţiei de Combatere a Criminalităţii Organizate şi Direcţiei Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase, pentru a sprijini ancheta", au anunţat reprezentanţii Poliţiei Române.
 
Echipa de specialişti este coordonată de adjunctul directorului Direcţiei de Investigaţii Criminale, comisar-şef de poliţie Cristian Gheorghe.
 
Ioan Crişan era, potrivit presei locale, un prosper om de afaceri din Arad, care avea 66 de ani şi deţinea una dintre puţinele ferme de somn african din Europa de Est.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.