Starea celor două persoane rănite grav în accidentul produs pe Autostrada Soarelui, după ce maşina în care se aflau a intrat în glisiera mediană de protecţie, este critică, acestea fiind instabile hemodinamic şi respirator, a anunţat conducerea Spitalului Judeţean Constanţa.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

“Starea celor doi pacienţi răniţi grav în urma accidentului rutier produs pe A4 şi transportaţi la Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă “Sf. Apostol Andrei” Constanţa rămâne în continuare critică. Pacienţii sunt instabili hemodinamic şi respirator. Femeia a fost diagnosticată cu amputaţie postraumatcă bilaterală la nivelul genunchilor, iar bărbatul are fractură deschisă de femur drept,şi amputaţie postraumatică la nivelul genunchiului stâng”, se arată într-un comunicat al conducerii spitalului. Cel de-al treilea rănit în acest accident, un copil de 6 ani, este stabil hemodinamic, conştient, cooperant, va rămâne sub observaţie medicală”, a spus conducerea Spitalului Judeţean Constanţa.

La nivelul spitalului s-a format o echipă medicală mixtă formată din specialişti în ortopedie, chirurgie vasculară şi chirurgie plastică, pentru stabilizarea şi salvarea pacienţilor, a mai precizat sursa citată.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Trei persoane au fost rănite, joi după-amiază, după ce maşina în care se aflau a intrat în glisiera mediană de protecţie, pe Autostrada Soarelui, în dreptul localităţii constănţene Cumpăna.

La locul accidentului au intervenit un echipaj de descarcerare, ambulanţe şi elicopterul SMURD, după ce un bărbat a rămas încarcerat în maşină.

Conform Serviciului Judeţean de Ambulanţă Constanţa, în accident au mai fost răniţi soţia bărbatului rămas încarcerat şi un copil de şase ani. Cei doi soţi, cu vârste de aproximativ 35 de ani, au picioarele amputate, iar copilul de şase ani este conştient, fiind stabil, precizau reprezentanţii Serviciului Judeţean de Ambulanţă.

Primul care a ajuns la locul accidentul, înaintea cadrelor medicale şi a pompierilor, a fost un poliţist din cadrul Serviciului Poliţiei Rutiere Constanţa. Aurelian Coliş a povestit că a ajuns la faţa locului la scurt timp după producerea evenimentului. El spune că a văzut că persoanele aflate pe locurile din faţă ale maşinii aveau picioarele secţionate şi a improvizat un garou cu ajutorul unei curele deoarece şoferul şi persoana din dreapta pierdeau mult sânge, după care a scos copilul din autoturism şi l-a predat cadrelor medicale de la ambulanţă care ajunseseră în zonă.

În urma acestui accident, traficul rutier pe autostrada A4 a fost oprit câteva zeci de minute, kilometrul 16+200 de metri, pe sensul de mers Ovidiu - Agigea, între autostrada A2 şi DN39. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.