Poliţiştii Brigăzii Autostrăzi şi Misiuni Speciale a Poliţiei Române au surprins, în ultima săptămână, 42 de conducători auto care rulau cu viteze excesive pe autostrăzi, aceştia fiind amendaţi. Cea mai mare viteză a fost de 222 kilometri la oră, înregistrată pe autostrada A1 Deva-Nădlac.
În perioada 21 – 28 august, poliţiştii Brigăzii Autostrăzi şi Misiuni Speciale au depistat 42 de conducători auto, cu vârste cuprinse între 21 şi 60 de ani, care rulau cu viteze excesive pe autostrăzi. Aceştia circulau cu viteze cuprinse între 181 şi 222 de kilometri la oră.
Cea mai mare viteză, 222 de kilometri la oră, a fost înregistrată pe pe autostrada Deva – Nădlag
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
De asemenea, unul dintre conducători circula, pe Autostrada A 1, cu maşina având Inspecţia Tehnică Periodică expirată, iar altul circula, pe Autostrada A 2, având dreptul de a conduce suspendat. Cel din urmă nu a oprit la semnalul regulamentar al poliţiştilor, reuşindu-se oprirea lui în zona Staţiei de Taxare.
”Mare parte dintre abaterile conducătorilor auto au fost filmate şi înregistrate de aparatul radar în mişcare, montate pe autospecială neinscripţionată. Oprirea acestora s-a efectuat de o autospecială inscripţionată”, amnunţă Poliţia Română.
Şoferii au fost sancţionaţi contravenţional cu amenzi cuprinse între 1.305 şi 2.900 de lei şi le-au fost reţinute permisele de conducere pentru 90 de zile.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.