Poliţiştii Brigăzii Autostrăzi au depistat, duminică după amiază, un şofer care circula pe autostrada A 1, pe tronsonul cuprins între Râmnicu Vâlcea şi Deva, cu viteza de 243 de kilometri pe oră. Cu el în maşină se aflau doi copii care nu erau aşezaţi în dispozitive speciale de protecţie, aşa cum prevede legea în cazul celor mici. Şoferul a rămas fără permis pentru 150 de zile şi a fost amendat cu 3.480 de lei.
Autoturismul condus de bărbatul în vârstă de 35 de ani din localitatea sibiană Dobarca a fost înregistrat în jurul orei 12.40, la kilometrul 270, în zona localităţii Sălişte, pe sensul Deva – Sibiu. Viteza cu care circula era de 243 km/h, în condiţiile în care viteza maximă admisă pe acel tronson este de 130 km/h.
Şoferul nu a respectat semnalul poliţistului rutier de oprire în trafic, reuşindu-se oprirea acestuia după o distanţă de aproximativ 16 kilometri, transmite Poliţia judeţeană Sibiu.
„Cu ocazia opririi s-a constatat faptul ca bărbatul nu purta centura de siguranţă şi transporta 2 copii minori fără dispozitive de fixare (scaun de copil sau înălţător). Împotriva conducătorului auto s-a dispus măsură tehnico-admistrativă de reţinere a permisului de conducere în vederea suspendării dreptului de a conduce pentru o perioada de 150 de zile, fiind aplicată şi amendă în valoare de 3.480 lei”; precizează sursa citată.
În plus, şoferul a fost sancţionat contravenţional şi pentru nepurtarea centurii de siguranţă şi pentru transportarea minorilor fără dispozitive de siguranţă.
El a fost testat privind conducerea sub influenţa alcoolului sub substanţelor psihoactive, rezultatele fiind negative.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.