Un tânăr de 18 ani a fost plasat sub control judiciar pentru 60 de zile, după ce a intrat într-un liceu din Cisnădie, judeţul Sibiu, şi a ameninţat o fată cu un pistol. Un profesor a sunat la 112, iar băriatul a fugit, fiind prins în scurt timp. Arma, despre care agresorul a afirmat că este un pistol de airsoft, a fost aruncată într-un râu, iar pompierii nu au reuşit încă să o găsească din cauza debitului mare al apei.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”Un tânăr de 18 ani, domiciliat în Cisnădie, a fost reţinut de către poliţiştii de investigaţii criminale din cadrul Poliţiei Oraşului Cisnădie, fiind cercetat penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ameninţare, tulburarea ordinii şi liniştii publice şi portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase”, a transmis, vineri, IPJ Sibiu.

Sursa citată a precizat că reţinerea s-a dispus pentru 24 de ore, iar în cursul zilei de joi tânărul a fost prezentat instanţei care a dispus aplicarea  măsurii controlului judiciar pentru 60 de zile. 

Evenimente

14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
20 noiembrie - Eveniment News.ro - Orașul meu - Acasă și la birou
28 noiembrie - Profit Financial.Forum

”La data de 17.03.2021, în jurul orei 10:10, Poliţia Oraşului Cisnădie a fost sesizată telefonic de un cadru didactic al unui liceu din oraş, cu privire la faptul că în jurul orei 08:35, tânărul de 18 ani ar fi intrat într-una din sălile de clasă având în mână o armă aparent neletală, ameninţând cu acte de violenţă o elevă. Tânărul a părăsit imediat clasa, însă la scurt timp după sesizare a fost identificat de către poliţişti şi condus la sediul Poliţiei Oraşului Cisnădie”, au mai prcizat poliţiştii.

Aceştia au explicat că arma cu care ar fi ameninţat victima nu a fost găsită asupra sa, declarând că a aruncat-o în albia unui râu.

”Tot cu privire la armă, a declarat că era un pistol de tip airsoft cu bile din plastic. Pistolul a fost căutat în albia pârâului Valea Argintului de către poliţişti şi  o grupă de pompieri din cadrul SVSU Cisnădie însă, nu a fost găsit având în vedere şi debitul mărit al pârâului ca urmare a precipitaţiilor căzute în ultima perioadă”, a mai transmis IPJ Sibiu.

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.