O femeie din judeţul Sibiu a sesizat Poliţia, povestind că a fost abordată de două persoane care susţineau că sunt din Israel şi vor să-i doneze aparatură medicală. Erau doi bărbaţi, care se deplasau cu o maşină şi care erau politicoşi, dar excesiv de insistenţi ca femeie să îi conducă la locuinţa ei. Femeia a refuzat, iar într-un final cei doi au dispărut. Poliţiştii precizează că este un mod de operare al spărgătorilor de locuinţe.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

O femeie din Cartierul Arhitecţilor, aflat la ieşirea din municipiul Sibiu spre Cisnădie, a povestit pe Facebook că soacra sa a fost abordată de doi bărbaţi care susţineau că sunt din Israel şi vor să-i doneze aparatură medicală.

Cei doi erau îmbrăcaţi bine, se deplasau cu o maşină şi erau foarte politicoşi, însă excesiv de insistenţi ca femeia să accepte donaţia şi să-i ducă la locuinţa ei pentru că trebuie să ia înapoi cutiile în care se aflau echipamentele.

Femeia în vârstă, neavând ce face cu asemenea donaţie, a refuzat, însă cei doi au continuat să insiste. Într-un final au plecat.

Ulterior, poliţiştii au anunţat că au fost semnalaţi prin apel la 112 cu privire la incident.

”Din cercetările preliminare efectuate a rezultat că, la data de 17 octombrie a.c., în jurul orei 09.30, femeia a apelat SNUAU 112 informând despre  faptul că, în aceeaşi dimineaţă, în timp ce se afla pe strada Liviu Ciulei, din Cisnădie, fusese abordată de către doi bărbaţi necunoscuţi, care ar fi pretins că sunt cetăţeni străini care donează aparatură medicală, oferindu-se să o ajute pe femeie să transporte acasă obiectele în cauză. Femeia nu a acceptat, cei doi bărbaţi plecând apoi într-o direcţie necunoscută”, a transmis IPJ Sibiu.

Sursa citată a precizat că, din verificările efectuate de către poliţişti, nu au rezultat indicii că femeia ar fi fost victima unei infracţiuni.

De asemenea, poliţiştii precizează că este un mod de operare specific furturilor din locuinţă, particularităţile acestei activităţi infracţionale fiind următoarele:

- infractorii vizează persoanele mai în vârstă, pe care le abordează pe stradă, fie sub pretextul că vârstnicilor li se oferă gratuit diverse bunuri, fie sub pretextul solicitării de sprijin/donaţii pentru persoane neajutorate, cum ar fi centre de plasament sau cetăţeni care provin din zone ale globului sau state aflate în conflict armat.

- infractorii îşi arogă identităţi false, pretinzând chiar că sunt cetăţeni străini, care provin din zone ale globului sau state aflate în conflict armat, dorindu-se, astfel, sensibilizarea victimelor, în scopul creării unei stări emoţionale instabile, pe fondul căreia să li se permită accesul în locuinţă.

- în discuţiile cu victimele, infractorii oferă sau solicită bunuri, precizând că se pot deplasa la locuinţa victimei pentru a o ajuta să ducă acasă ceea ce i se oferă sau să ia de acasă ceea ce este dispusă să ofere;

- odată pătrunşi în locuinţa victimei, infractorii distrag atenţia persoanei în cauză şi sustrag bani sau alte valori, fapt despre care victima îşi dă seama după ce rămâne singură.

”În situaţia în care sunteţi abordaţi de astfel de persoane, vă recomandăm să nu daţi curs nici aşa ziselor oferte/donaţii de bunuri, dar nici solicitărilor de sprijin ale unor terţe persoane. Nu oferiţi informaţii personale referitoare la domiciliul dumneavoastră, la bunurile pe care le deţineţi, la banii de care dispuneţi sau alte detalii ce vă pot transforma în ţinte ale infractorilor”, a mai transmis Poliţia.

Poliţiştii recomandă cetăţenilor ca, dacă se afl într-o asemenea situaţie, să reţină cât mai multe detalii privind felul în care arată persoanele (înălţime, culoarea ochilor, haine, bijuterii), autovehiculele cu care se deplasează (culoarea, marca, direcţia de deplasare) şi să anunţe de îndată cea mai apropiată unitate de poliţie.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.