Cinci bărbaţi din judeţul Sibiu au fost reţinuţi de poliţişti în urma unor percheziţii, fiind suspectaţi că au înşelat mai multe persoane din judeţele Sibiu, Braşov şi Hunedoara, prin metoda "Accidentul". Prejudiciul cauzat depăşeşte 75.000 de lei.
Poliţiştii de investigaţii criminale din Sibiu, sub coordonarea procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu, au făcut, marţi, şase percheziţii domiciliare în judeţul Sibiu, la membrii unei grupări infracţionale specializate în înşelăciuni prin metoda "Accidentul".
Potrivit Poliţiei Române, din cercetări a reieşit că, în perioada ianuarie - iunie 2019, cinci bărbaţi ar fi săvârşit 15 infracţiuni de înşelăciune în judeţele Sibiu, Braşov şi Hunedoara.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Ei ar fi folosit ca mod de operare comunicarea către persoanele vătămate a unei veşti şocante - că un membru al familiei a fost implicat într-un accident rutier soldat cu urmări grave, iar pentru diminuarea consecinţelor legale sau medicale ale evenimentului sunt necesare sume foarte mari de bani.
Până în prezent, prejudiciul cauzat prin activitatea infracţională este de peste 75.000 de lei.
În urma percheziţiilor, 15 persoane au fost duse la sediul Poliţiei Judeţene Sibiu, pentru audieri.
Cinci bărbaţi, cu vârste cuprinse între 22 şi 41 de ani, domiciliaţi în localităţile Şeica Mare, Cristian şi Cisnădie, au fost reţinuţi pentru 24 de ore, fiind cercetaţi pentru constituire a unui grup infracţional organizat, înşelăciune în formă continuată şi conducerea unui autovehicul fără permis de conducere.
Totodată, poliţiştii au ridicat, pentru cercetări, mai multe telefoane mobile, înscrisuri şi aproximativ 18.000 de lei.
Persoanele reţinute au fost duse în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă Sibiu şi vor fi prezentate Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu, cu propunere de arestare preventivă.
Acţiunea s-a desfăşurat cu sprijinul Direcţiei Operaţiuni Speciale a Poliţiei Române.
În activităţi au fost angrenaţi şi poliţişti din cadrul Serviciului Criminalistic, luptători ai Serviciului pentru Acţiuni Speciale Sibiu şi jandarmi.
Poliţia Română recomandă cetăţenilor ca, în situaţia în care sunt contactaţi de persoane pe care nu le cunosc şi, sub diverse pretexte, le sunt solicitaţi bani, să nu dea curs acestor cereri şi să sune, de îndată, la 112.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.