Poliţiştii din Bucureşti au demarat cercetări, după ce doi bărbaţi ar fi făcut accesul prin turnicheţi folosind o singură cartelă. Când i-au oprit agenţii de pază, unul dintre ei a folosit un spray lacrimogen.
”Astăzi, 9 iulie 2024, în jurul orei 14:20, Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti - Brigada de Poliţie pentru Transportul Public, a fost sesizată cu privire la faptul că, în staţia de metrou Basarab, din Sectorul 1, mai multe persoane s-ar agresa fizic. Poliţiştii s-au deplasat cu operativitate la faţa locului şi au constat că cele sesizate se confirmă”, a transmis, marţi, Poliţia Capitalei.
Sursa citată a explicat că, în urma primelor verificări s-a stabilit faptul că doi bărbaţi ar fi făcut accesul prin turnicheţi, în incinta staţiei, folosind o singură cartelă, fiind opriţi de către agenţii de securitate, iar ulterior ar fi izbucnit un conflict spontan între aceştia.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
”Astfel, au fost identificaţi doi bărbaţi, în vârstă de 22, respectiv 60 de ani, care au fost conduşi la sediul subunităţii. Precizăm faptul că în timpul evenimentului bărbatul în vârstă de 60 de ani ar fi folosit un spray iritant-lacrimogen, care a fost ridicat de poliţişti”, a mai transmis sursa citată.
Cercetările sunt continuate de Brigada de Poliţie pentru Transport Public - Serviciul Poliţie Metrou, în vederea stabilirii cauzelor şi condiţiilor în care s-a produs evenimentul.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.