Şase persoane au fost rănite, marţi seară, într-un accident rutier produs în municipiul Tulcea, fiind implicate două autoturisme. Trei dintre victime au fost deja transportate la spital, alte trei fiind evaluate medical.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Accidentul rutier s-a produs la ieşirea din municipiul Tulcea spre satul Malcoci, fiind implicate două autoturisme.

În cele două maşini se aflau opt persoane (cinci, respectiv trei).

FOTO: ISU Tulcea
FOTO: ISU Tulcea

Potrivit ISU Tulcea, toate victimele sunt conştiente şi cooperante.

”Trei victime au fost deja preluate de echipajele medicale SAJ şi SMURD şi sunt transportate la UPU. În acest moment se acordă îngrijiri medicale la faţa locului altor 3 victime. Acestea sunt evaluate şi urmează să se stabilească dacă vor fi transportate la spital”, a precizat sursa citată.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.