Autorităţile judiciare au prins în flagrant şapte persoane, în timp ce tranzacţionau mii de comprimate de ecstasy, contra sumei de peste 60.000 de lei. Drogurile erau vândute consumatorilor din Bucureşti, Prahova şi Braşov.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”Poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Bucureşti, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Structura Centrală, au documentat activitatea infracţională a 7 persoane, într-un dosar de trafic ilicit de droguri de mare risc”, a u transmis, vineri, Poliţia Română şi DIICOT.  

Potrivit surselor citate, la data de 15 septembrie, poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Bucureşti au realizat o acţiune complexă în municipiul Braşov, în urma căreia 7 bărbaţi au fost prinşi în flagrant delict, în timp ce ar fi tranzacţionat 2.500 de comprimate de ecstasy, în schimbul a 62.500 de lei. 

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

”De asemenea, au fost imobilizate, pentru cercetări, 4 autoturisme, care ar fi fost folosite la comiterea faptelor. Din cercetări a reieşit că, în perioada august-septembrie 2022, 3 dintre bărbaţi ar fi comercializat droguri de mare risc consumatorilor din Bucureşti, Prahova şi Braşov, iar ceilaţi 4 bărbaţi ar fi intermediat relaţia cu cei care consumă şi ar fi asigurat locaţiile unde s-ar fi efectuat tranzacţia”, au transmis sursele citate.  

Anterior desfăşurării operaţiunii, a fost executată o acţiune, în cadrul căreia au fost capturate 150 de comprimate de ecstasy.  

În urma probatoriului administrat în cauză, a fost dispusă măsura reţinerii şi au fost formulate propuneri de arestare preventivă faţă de 6 bărbaţi, iar un bărbat a fost plasat sub control judiciar. 

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.